spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTChef spart cu poliţia la Cornişa (video)

Chef spart cu poliţia la Cornişa (video)

♦ Eugen Ţurcanu, directorul DSPSA, a decis să organizeze timp de aproape 10 zile o petrecere gen „Night Pool Party” la Parcul Cornişa
♦ Evenimentul nu a fost, însă, mediatizat, iar din acest motiv mai multe persoane au sunat la 112 fiind deranjate de muzica care era la un volum ridicat

Redeschiderea Parcului de agrement „Cornişa”, care a fost închis pe toată perioada stării de urgenţă, a generat săptămâna trecută o situaţie fără precedent. Încercând să revigoreze activitatea centrului de agrement, Eugen Ţurcanu, directorul Direcţiei de Servicii Publice, Sport şi Agrement (DSPSA), a decis să organizeze timp de aproape 10 zile o petrecere gen „Night Pool Party”. Doar că acţiunea nu a fost promovată din timp aşa că vineri seară, pe 21 august, zona era aproape pustie. Prin urmare, Eugen Ţurcanu, care apelase şi la organizatorul de evenimente Marius Honceriu pentru asigurarea muzicii, a hotărât ca muzica să fie difuzată la un volum mai ridicat. Asta în ideea că botoşănenii dornici de distracţie în piscină, la lumina lunii şi a stroboscoapelor, vor auzi şi vor veni în număr mai mare.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Apeluri la 112 din cauza muzicii date la maxim

Doar că nu s-a întâmplat aşa. Ba mai mult, neştiind ce se întâmplă şi auzind muzica dată la maxim, mai mulţi botoşăneni s-au declarat deranjaţi, iar unii au sunat chiar la poliţie. După ora 21, de exemplu, la Poliţia Locală au fost primite două apeluri pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, la un interval de circa o jumătate de oră, dar fără succes.

Deşi parcul de agrement este situat la marginea municipiului, muzica se auzea în continuare la intensitate mare în toate cartierele oraşului orientate spre Hudum şi zona Curteşti. Din acest motiv, în urma unui apel pe 112, Poliţia municipiului Botoşani a trebuit să trimită la faţa locului un echipaj de ordine publică.

„Echipajul a discutat cu organizatorii şi li s-a pus în vedere să reducă nivelul volumului la muzică. Aceştia s-au conformat imediat şi nu s-a impus aplicarea vreunei sancţiuni. Totodată, nu a fost nevoie de revenirea forţelor de ordine”, a precizat Delia Nenişcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Tot în seara cu pricina, la Cornişa Park a ajuns inclusiv viceprimarul municipiului, Cosmin Andrei. Acesta a susţinut că a fost atenţionat de botoşăneni cu privire la muzica dată la maxim.

„Am mers să văd ce se întâmplă pentru că nimeni nu ştia de vreo acţiune de acest gen. Cred că erau vreo cinci persoane, domnul Ţurcanu şi câţiva angajaţi din cadrul direcţiei. Este drept, am mers la DJ, i-am explicat că muzica este prea tare. El a înţeles şi a redus volumul, după care am bătut palma şi am plecat”, a recunoscut viceprimarul Cosmin Andrei.

„Ideea cu aceste acţiuni a venit tot din partea botoşănenilor”

Eugen Ţurcanu spune că petrecerea „Night Pool Party” a fost organizată tocmai pentru a dinamiza activitatea parcului de agrement. În schimb, organizatorii au recunoscut că acţiunea nu a fost mediatizată. Singura promovare a fost pagina de Facebook a Parcului de agrement Cornişa, după lăsarea întunericului.

Tot acolo a fost postat şi un filmuleţ de prezentare. Spiritele se inflamaseră, însă, deja, dovadă fiind comentariile postate de oamenii revoltaţi. Prin urmare, muzica a încetat, dar aproape de miezul nopţii.

„Noi asta am dorit – să dinamizăm activitatea parcului, nimic mai mult. Dovadă, la scurt timp au venit aproximativ 20 de tineri, care au continuat să se distreze. Acum, sincer să fiu, nu ştiu cum au constatat ei că era muzica prea tare”, a spus Eugen Ţurcanu. Acesta s-a arătat intrigat de modul în care a intervenit viceprimarul Cosmin Andrei. Edilul ar fi intrat în incinta parcului fără să plătească bilet, fără să se dezinfecteze şi fără să fie termoscanat.

„Dacă aşa vor unii, să fim posaci şi fără viaţa, nu au decât, dar ideea cu aceste acţiuni a venit tot din partea botoşănenilor, imediat după deschiderea parcului”, a explicat Eugen Ţurcanu. Cert este că după incidentele din 21 august, „Night Pool Party” nu a mai avut loc. „Din cauza vremii nefavorabile”, au spus organizatorii.

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
0.6 ° C
0.6 °
0.5 °
82 %
7.9kmh
84 %
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...