În timpul domniei lui Ştefăniţă Lupu, egumenul mănăstirii Dragomirna este în litigiu cu un Istrate Ciocan, pentru satul Brătineşti, de la ocolul Botoşanilor. În urma judecăţii, domnul întăreşte mănăstirii stăpânirea acestui sat, cu vecini şi heleşteie, la 11 februarie 1660. Câţiva ani mai târziu, la 21 iulie 1668, Iliaş Alexandru voievod scrie vornicilor de Botoşani că i s-a jeluit egumenul mănăstirii Dragomirna pe un Vărzărescul, armean din Botoşani, care ar fi făcut nişte odăi pe hotarul mănăstirii, stricând fânaţul acesteia, existând neînţelegeri şi în ceea ce priveşte heleşteul. Domnul porunceşte vornicilor să-l scoată pe armean de acolo. Cum acest lucru nu s-a realizat, la 25 ianuarie 1669 noul domn, Gheorghe Duca, scrie aceloraşi vornici de Botoşani despre plângerea egumenului mănăstirii Dragomirna, că Vărzărescul, armeanul de la Botoşani, a făcut odăi, şi casă şi pohriabe pe hotarul mănăstirii, la Brătineşti, „mai jos de heleşteul undi să chiamă Dracsănii”. Vornicilor târgului li se porunceşte să dărâme odăile, casa şi pohriabele de pe moşia mănăstirii, iar în ceea ce priveşte neînţelegerile cu heleşteul se dă zi la domnie. Moşia Dragomirnei se extinde la 5 martie 1673, când Ştefan Petriceicu voievod dă carte călugărilor mănăstirii să fie volnici a stăpâni heleşteul Dracsănului, „pre hotarul Brătineştilor, la ocol Botoşănilor”, cu acest prilej Vărzărescu fiind dat rămas de legea ţării.
De la un moment dat Brătineştii se pustiiseră, devenind selişte, fiind astfel de mai puţin folos Dragomirnei, ea însăşi îndatorată peste măsură, într-o ţară a Moldovei care în ultimele două decenii ale secolului al XVII-lea a avut de făcut faţă exceselor fiscale ale unor domni precum Gheorghe Duca (a treia domnie), Constantin Duca – Duculeţ, fiul său (a doua domnie), Antioh Cantemir (a doua domnie), sau necontenitelor confruntări militare de pe teritoriul său, însoţite de toate nenorocirile acestora, creând o stare generală de insecuritate care-i făcea pe locuitori să băjenească pe meleaguri mai sigure.
Aşa se face că la 9 ianuarie 1706 Isaia, egumenul mănăstirii Dragomirna şi soborul vând lui Sava, fostul mitropolit, seliştea Brătineşti, cu vatră de sat, cu câmp, pădure şi locuri de heleşteie, cu 250 de lei, pentru plata unor datorii făcute în vreme „de răscoale şi de prăzi”. Acest Sava (II) se retrăsese din funcţia ecleziastică după 15 noiembrie 1701. Înainte de a fi fost mitropolit, fusese episcop al Romanului În mărturia hotarnică din 18 iunie 1708 satul Brătineşti, din ocolul Botoşanilor, figurează la ţinutul Dorohoiului, fiind înscris acolo din motive pe care nu le cunoaştem. În hotarnică se precizează că moşia Brătineştilor se întindea între heleşteul lui Cloşcă, Valea Popăscului, Valea lui Ichim şi moşia Uriceni (azi satul Soroceni).
După ce, la 14 ianuarie 1712, Nicolae Mavrocordat îi întărea fostului mitropolit Sava stăpânirea peste acest sat, la 20 ianuarie, acelaşi an, Sava dăruieşte mănăstirii Putna, satul „Brătineştii de la Dorohoi”, ocolul Botoşani, cumpărat de la mănăstirea Dragomirna.
Următoarele menţiuni documentare ale Brătineştilor, în fapt hotarnice ale moşiei, oferă precizări suplimentare legate de poziţia geografică a acestui sat, astăzi dispărut. Astfel, la 28 iulie 1743, Izmană căpitan şi Toader Stihi târgoveţ din Botoşani măsoară moşia Brătineşti pentru a o despărţi de moşia lui Constantin Coşăteanul (această moşie este satul Coşuteni – Coşoteni, azi Coşuleni, pe Sitna, în hotar cu Jolcăşani (în prezent inclus în Tocileni). Într-o mărturie hotarnică din 16 iunie 1765, a moşiei Brătineşti, aparţinând mănăstirii Putna, se arată că respectiva moşie era împresurată la răsărit de moşia Soroceni, iar la apus de popa Lupu Coşeteanul, cu moşia sa.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
