spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTCriză de sânge fără precedent la Botoșani

Criză de sânge fără precedent la Botoșani

Reprezentanții Centrului de Transfuzii Sanguine Botoșani au luat măsuri speciale pentru a atrage donatorii.
Din cauza crizei foarte mare de sânge, CTS va fi deschis și sâmbăta următoare. “Rezervele de sânge sunt minime, ca atare CTS va fi deschis sâmbăta viitoare, 29 august, între 8 si 12, pentru ca și cei care lucrează în timpul săptămânii să poată dona”, este mesajul reprezentanților centrului.

Potrivit acestora, este nevoie urgentă de OI pozitiv, stocul fiind aproape inexistent.

Totodată, este nevoie de sânge și din celelalte grupe. „Rugăm persoanele cu grupa OI Pozitiv(și nu numai!) apte din punct de vedere medical, să vină la donare. Stocul pe această grupă e aproape inexistent, iar numărul bolnavilor ce așteaptă sânge e în continuă creștere”, este apelul Centrului de Transfuzii Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
18.8 °
17.8 °
61 %
0.5kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...