Un bărbat de 66 de ani din municipiul Botoșani a fost reținut miercuri, 19 august a.c., de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, după ce a încălcat de mai multe ori un ordin de protecție emis de instanța de judecată. Acuzat de nerespectarea hotărârilor judecătorești și amenințare, botoșăneanul riscă să ajungă în fața magistraților și să se aleagă cu o condamnare penală.
„În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta s-a deplasat în repetate rânduri la locuința persoanei vătămate, deși avea obligația impusă prin hotărâre judecătorească, de a păstra o distanță de minim 150 de metri față de aceasta. Mai mult de atât, bărbatul avea asupra sa un topor cu care amenința victima, creându-i astfel o stare de temere”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.