Lovituri dure pentru Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP).
Două mici sectoare de drum județean care trebuiau modernizate încă de acum doi ani prin celebrul Program Național de Dezvoltarea Locală (PNDL) nu reușesc să treacă de faza licitațiilor, constructorii întrecându-se în contestații. Este vorba de „Modernizare DJ 293, Coțușca – Ghireni – DN 24C”, adică 6,65 kilometri, și „Modernizare DJ 292A, Corlăteni – Dimăcheni”, lung de 2,5 kilometri.
Telenovela cu câțiva kilometri de drum
Povestea lor începe în 2018, când după ce rezultatele licitațiilor au fost întoarse de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CSCN), firma dată apoi câștigătoare, Tehnic Asist, a intrat în insolvență și a abandonat lucrările. Ulterior, cele două sectoare de drum au fost scoase din nou la licitație. Pentru drumul Coţuşca – Ghireni – DN 24C a fost depusă o ofertă din partea Conrec, care era mai mare decât suma oferită de DJDP, în timp ce pentru Dimăcheni – Corlăteni nu a fost nicio ofertă. În aceste condiții licitațiile au fost anulate și cele două sectoare de drum și au fost a treia oară la licitație după majorarea devizelor de către consilierii județeni, cu aproximativ 1,5 milioane de euro.
Căștigător decis în instanță
La licitație au fost depuse câte trei oferte pentru fiecare din cele două sectoare de drum și, deși în procedură simplificată, aceasta nu s-a finalizat, deoarece constructorii desemnați câștigători au fost contestați. Comisia de licitație din cadrul DJDP a dat câștigătoare pentru modernizarea drumului Coţuşca – Ghireni – DN 24C asocierea dintre Construct Com, firmă controlată mai nou de Liviu Conțac, și Cornell’s Floor, doar că aceasta a fost contestată de către Conrec. CNSC a dat dreptate comisiei de achiziții din cadrul DJDP, dar Conrec a făcut recurs la Curtea de Apel Suceava, iar primul termen de judecată va fi pe 8 septembrie. În aceste condiții semnarea contractului va fi amânată până după finalizarea procesului, ceea ce mai mult ca sigur va face imposibilă începerea lucrărilor în acest an.
Licitație întoarsă la Corlăteni – Dimăcheni
O situație încâlcită este și în cazul celor 2,5 kilometri din DJ 292A, Corlăteni – Dimăcheni, de data aceasta asocierea condusă de Cornell’s Floor fiind cea care a contestat câștigătorul, asocierea condusă de Vulturi (n.r. – Try Betoane). În această speță, CNSC a dat câștig de cauză contestatarilor și a cerut reluarea evaluării ofertelor depuse la dosar. Potrivit site-ului de achiziții publice, noul termen de finalizare al licitației este 31 august. Asta în cazul în care nu vor fi din nou contestații care să amâne semnarea contractului și implicit începerea lucrărilor.