Alt sat din ocolul Botoşanilor care va ajunge în stăpânirea mănăstirii Dragomirna, va fi Brătineşti, al cărui nume derivă din cel al întemeietorului, Brat – Bratul (în unele documente, în urma coruperii prin metateză apare şi forma Bătrâneşti; vezi cazul satului Brătiani, sub Cărpeniş, azi Pădureni, jud. Botoşani, „unde a fost Bratul Pleşescul”, dar şi al altor aşezări cu aceeaşi temă a numelui ). La 1 decembrie 1626, Miron Barnovschi Movilă voievod dă şi întăreşte mănăstirii Dragomirna „siliştea Brătineştii, care a fost sub ascultarea ocolului de târgul Botoşani”. Dintr-un uric din 20 august 1636, prin care Vasile Lupu voievod îi întărea lui Dumitru Roşca, ispravnic de Iaşi, stăpânirea asupra unui heleşteu din hotarul satului Brătineşti, şi a altuia din hotarul Botoşanilor, reiese că satul îi aparţinea tot lui (Roşca arată, la un moment dat, că acel heleşteu nu era în hotarul târgului, ci în hotarul satului lui, Brătineşti), fiindu-i dat de Miron Barnovschi. Acest Dumitru Roşca este menţionat în mai multe rânduri, între 1640 – 1676 şi ca vornic sau fost vornic al Botoşanilor
În document se mai precizează că Dumitru Roşca avea heleşteul din hotarul Brătineştilor cumpărătură de la Drăgostin şi de la Gulîie şi de la nepotul lor, Costin, feciorul lui Guţan din târgul Botoşani, din zilele lui Miron Barnovschi voievod, tot atunci dându-i-se lui şi satul Brătineşti. Cum la 1636 Vasile Lupu îi întăreşte lui Roşca doar heleşteul din hotarul satului Brătineşti, nu şi satul ca atare, înseamnă că la acea dată satul aparţinea în continuare mănăstirii, fiind de bănuit că fusese luat de Miron Barnovschi anterior datei de 1 decembrie 1626, când îl va dărui Dragomirnei. Faptul că la 1636 Roşca spune despre Brătineşti că este satul lui poate fi un reflex de fost stăpân, fie şi pe termen limitat, al acestui sat, al cărui orgoliu nu s-a împăcat cu pierderea sa (se poate presupune că la mijloc a fost un abuz al domnului, pe de altă parte el putea însă dispune după bunu-i plac de satele din ocol, cum era şi cel al Brătineştilor). Pentru localizarea acestui sat, azi dispărut, să reţinem faptul că heleşteul revendicat de Guliiasa şi Drăgostineasa cu ai lor avea, conform aceluiaşi uric din 1636, iezătura şi o treime din apă în hotarul Brătineştilor, „iar celelalte două părţi din sus, cât ţine apa”, erau în hotarul Botoşanilor. Tocmai pentru a nu împărţi celelalte două treimi ale heleşteului cu Guliiasa şi ceilalţi, Dumitru Roşca îl cumpărase pe tot.
Faptul că în acest timp satul Brătineştilor rămăsese al Dragomirnei este dovedit printr-un alt uric de la Vasile Lupu voievod, din 18 iulie 1649, întăritor mănăstirii pe acel sat, care-i era danie de la Barnovschi voievod. Câţiva ani mai târziu, la 23 martie 1654, domnul Gheorghe Ştefan întărea mănăstirii privilegiile „şi alte drese de danie şi miluire şi de întăritură” de la voievozii anteriori, pe satele Necşeni şi Brătineşti, „cu heleşteie şi cu tot hotarul”, actele mănăstirii fiind distruse la 1650, în urma nimicitorului raid al lui Bogdan, şi Timuş Hmielniţchi. Satul va fi întărit mănăstirii, la 16 aprilie 1658, , de către Gheorghe Ghica voievod.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU