În această perioadă, pregătirea unităţilor pentru începerea noului an de școlar în condițiile pandemiei este una dintre principalele preocupări ale conducerii Primăriei Botoşani.
Astăzi, 13 august, primarul Cătălin Flutur a vizitat mai multe unităţi de învăţământ botoșănene, purtând un prim set de discuții cu directorii și cadrele didactice, în vederea asigurării din timp a condițiilor necesare începerii școlii pe data de 14 septembrie, în oricare dintre scenariile impuse de evoluția numărului de cazuri de coronavirus.
Edilul a ajuns la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Economic, Grădinița 6 și școlile 10, 13 și 17.
Concluziile discuțiilor au fost că sunt multe lucruri de organizat pentru respectarea întocmai a condițiilor sanitare impuse, dar că toate acestea pot fi puse la punct în timp util, astfel încât elevii botoșăneni să poată începe noul an școlar peste o lună fără a fi supuși unor riscuri de infectare.
Primarul Cătălin Flutur i-a asigurat pe directori că municipalitatea acordă tuturor școlilor botoșănene sprijinul de care au nevoie pentru a-și îndeplini toate obligațiile sanitare specifice acestei perioade.
Edilul a dat asigurări că, până la începerea noului an școlar, va continua să viziteze școlile din municipiu pentru a constata la fața locului care este stadiul pregătirilor și ce probleme trebuie rezolvate pentru ca prezența la cursuri a elevilor botoșăneni, după 14 septembrie, să se facă în condiții de siguranță.