PSG este prima semifinalistă a ediției 2019-2020 a Champions League. Formația pregătită de Thomas Tuchel s-a calificat dramatic în „careul de ași” al Ligii Campionilor după ce a trecut cu scorul de 2-1 (0-1) de Atalanta.
PSG a obținut biletul pentru semfiinale în prelungirile partidei dispitate la Lisabona reușind să puncteze de două ori după minutul 90. Italienii au condus după golul marcat de Mario Pasalic (min.27), 1-0 fiind și scorul pe tabela de marcaj până în minutul 90. PSG a reuşit să întoarcă scorul în ultimele minute de joc, prin golurile înscrise de Marquinhos (min.90) şi Eric Maxim Choupo-Moting (min.90+3), calificându-se astfel în penultimul act al competiției. În semifinale francezii vor întâlni învingătoarea sfertului de finală dintre RB Leipzig și Atletico Madrid, meci care va avea loc în această seară la Lisabona.