Abia numit, pe 1 decembrie 1941, suplinitor la Universitatea din Iași, Dan Simonescu îi scria colegului său, Gh. Agavriloaei, pe 17 decembrie: „D[omnul] Călinescu, dacă e definitiv, poate cere transformarea conferinței în catedră, alăturând la cerere avizul favorabil al Rectoratului Iași. Eu personal aș fi f.[oarte] mulțumit să reușească și, venind la Iași, să pornim, cu toții, o muncă solidară și rodnică” (citat după: L. Chihaia, Viața academică ieșeană în mărturii epistolare. Dan Simonescu – Gh. Agavriloaei, BDD-V328, Editura Universității de Vest, p. 6).
În octombrie 1944, „Comisiunea de chemare prin numire ca titular la catedra vacantă de Istoria literaturii române moderne dela Facultatea de Litere și Filosofie din Iaşi”, sub președinția lui Dan Simonescu, îl recomanda „pe d-l Gheorghe Călinescu, conferențiar universitar, ca profesor titular” la catedră.
Din Comisiune făceau parte: D. Caracostea (Universitatea din Bucureşti), Iorgu Iordan și Petre Caraman (Universitatea din Iași). Lipsea D. Popovici (Universitatea din Sibiu), care anunțase telegrafic că nu poate participa la lucrările comisiei, „din motive «de ordin sanitar»”.
Procesul-verbal de recomandare acoperea aproape cinci coloane din „Monitorul Oficial” (Partea I), nr. 246 din „24 Octomvrie 1944” (p. 23-25). Comisia constata că „singura persoană care îndeplineşte condiţiile legale, având totodată şi calităţile deosebite cerute de această specialitate, este d-l Gheorghe Călinescu”. Studiile Viața lui M. Eminescu și Opera lui M. Eminescu reprezentau un argument greu pentru comisia care trebuia „să rămână în sfera aprecierilor academice” și nu putea „ține seama de vâlvă trecătoare”.
Dan Simonescu, după ce fusese suplinitor, ocupa, din 1943, prin concurs, Catedra de istoria literaturii române vechi.
Ironia sorții: prin decizia ministerială nr. 70958 din 3 martie 1947, „d-l profesor Dan Simonescu, dela Facultatea de Litere și Filosofie din Iași, se numește membru în comisiunea de informare pentru purificarea personalului didactic, administrativ și de serviciu dela Universitatea din Iași” („Monitorul Oficial”, Partea I B, nr. 56 din 8 martie 1947, p. 8B), iar în 1952 este îndepărtat, pe motive ideologice, de la catedră. Dan Simonescu este reintegrat în învățământ, de data aceasta la Universitatea din București (pe care o absolvise în 1925, avându-i profesori pe Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Nicolae Cartojan, Ovid Densusianu, Mihail Dragomirescu) în 1968.
De o „erudiție generoasă” (Gh. Bulgăr), „bibliolog și bibliograf de excepție, filolog, specialist în istoria literaturii române vechi, bibliofil pasionat, specialist în incunabule și în miniaturistică” (A. Berciu-Drăghicescu, Facultatea de Litere a Universității din București: 150 de ani de învățământ filologic românesc: 1863-2013. Partea I, București, 2013, p. 499), Dan Simonescu a publicat numeroase lucrări în mare parte de literatură veche. În Fondul Documentar Ipotești se păstrează două manuscrise ale lui Dan Simonescu, suport pentru un studiu – Eminescu și Biblioteca din Iași, după cum putem deduce din titlul trecut pe una dintre pagini. Manuscrisele țin de perioada ieșeană, unul dintre ele fiind datat cu 2 februarie 1950.
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești