spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTBărbat acuzat că și-a ucis concubina. A strâns-o de gât până a...

Bărbat acuzat că și-a ucis concubina. A strâns-o de gât până a omorât-o

Bărbatul în vârstă de 43 de ani, din comuna Manoleasa, bănuit că și-a ucis concubina la începutul lunii iunie, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. Aflat în arest preventiv, Maricel Mihăiță Țugui a fost acuzat de „violenţă în familie sub forma omorului” și riscă să-și petreacă următorii ani în spatele gratiilor. „S-a reţinut că, în data de 2 iunie a.c., în urma unui conflict spontan, inculpatul a suprimat viaţa concubinei sale, H.V., după care a abandonat cadavrul într-o zonă retrasă din extravilanul comunei Manoleasa”, au precizat procurorii. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, bărbatul va beneficia de prezumția de nevinovăție, finalizarea anchetei reprezentând doar o etapă a procesului penal.

Crima a avut loc în momentul în care cei doi au decis să meargă spre Coțușca, femeia dorind să-și viziteze fiica. Au plecat cu mașina familiei, un autoturism VW, dar pe drum între cei doi a izbucnit o ceartă, iar bărbatul a reacționat violent și a strâns-o de gât pe femeie, aceasta decedând. Când a realizat ce a făcut, Maricel Mihăiță Țugui a încercat să scape de trupul neînsuflețit și a abandonat cadavrul la marginea comunei, după care a încercat să se ascundă.

Tragedia a ieșit la iveală în momentul în care fiica femeii a anunțat dispariția mamei. Polițiștii au refacut traseul parcurs de cei doi concubini în ziua crimei, iar pe 6 iunie au reușit să găsească cadavrul femeii. Apoi, după alte două zile de cercetări, anchetatorii l-au reținut și pe Maricel Mihăiță Țugui, care a fost arestat preventiv.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
20.6 °
20 °
45 %
0.6kmh
90 %
D
23 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
25 °
J
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...