Ciprian MITOCEANU,
scriitor
Dacă unele situații aberante se repetă de prea multe ori și reacția societății se situează undeva între anemică și inexistentă, după ceva timp ajungem să considerăm situația ca fiind normală din absolut toate punctele de vedere. De fiecare dată când s-a întâmplat o situație de criză autoritățile statului s-au mobilizat, dar într-o cu totul altă direcție. Astfel, de cele mai multe ori intervenția autorităților s-a rezumat la îndemnuri mobilizatoare adresate cetățenilor. Criza Covid nici n-a fost lăsată să-și arate colții și autoritățile au început cu apeluri disperate la populație pentru donații. Nu există medici, nu există medicamente, nu există echipamente. E nevoie de mobilizarea populației pentru a depăși acest moment de cumpănă. Și populația s-a mobilizat mult peste așteptările guvernanților. Persoane particulare și antreprenori au donat măști pentru personalul medical, tehnică medicală și ce a mai fost nevoie, inclusiv paturi pentru terapie intensivă. Și, în timp ce populația spoliată prin taxe și impozite aberante dona încercând să repare un sistem corupt și incapabil să gestioneze chiar și gripa sezonieră, aleșii ce făceau? Exact ce știu mai bine. Sorina Pintea a tras un tun de zile mari pentru care a fost băgată puțin la răcoare, spre bucuria pesediștilor care au avut ocazia să urle cât sunt ei de oprimați și de omorâți cu zile de fostul aliat politic. Nici „guvernul meu” nu s-a descurcat mai rău; singura diferență notabilă fiind faptul că, spre deosebire de pesediști, liberalii au voie. Ei au voie să fure, să-și angajeze amantele pe posturi de șefi în administrația din ce în ce mai stufoasă. Adversarii nu au voie, doar ei. În ceea ce-i privește pe cetățenii de rând, aceștia au voie să voteze, fără număr dacă se poate. Și românii donează. România a reușit să facă față onorabil primului val pandemic nu datorită investițiilor guvernului sau competenței managerilor de spitale ori dotării acestora, ci mulțumită mobilizării fără precedent de care a dat dovadă populația. Autoritățile locale risipesc banii pe contracte dubioase, din care băieții deștepți încasează comisioane grase. Achiziție de lumânări uriașe la Suceava, bănci de lemn tropical la Constanța, servicii de promovare a județului în Vrancea lui Oprișan și lista poate continua. Nu contează partidul în care sunt înscriși oficial; parvenirea pe bani publici este trăsătură comună pentru toți politicienii din România. Cum e posibil așa ceva într-o țară care se pretinde central-europeană? În principal, din cauza faptului că mare parte a cetățenilor acceptă această stare de fapt și preferă să cârpească lipsurile sistemului scoțând bani din buzunar pentru a suplini lipsurile constatate cu ocazia fiecărei crize. Nu sunt medicamente în spitale? Apelăm la populație. Nu sunt spitale? Poate construiesc ONG-rile câteva. Sau, mai bine, să adune bani și să-i lase de politicieni să construiască. Fondatoarele fundației „Dăruiește viață” au fost amenințare cu dosare penale de cinstita Sorina Pintea – acea Sorina Pintea care era omorâtă de procurori – dacă nu dau statului cele douăzeci și șase de milioane de euro strânși din donații pentru construcția unui spital de copii pe care statul, în treizeci de ani, nu a fost în stare să-l pună în funcțiune. Mai nou, Monica de la Educație a cerut donații pentru tabletele de care au nevoie elevii în toamnă. La începutul învățământului online ministrul Educației cerea Bisericii Ortodoxe să doneze gadgeturi pentru elevi. Asta în condițiile în care Biserica Ortodoxă, foarte hulită în ultima vreme, a donat sume importante pentru spitalele spoliate de guvernanți și nu trecuse multă apă pe Dunăre de când Anisie a refuzat alocarea procentului legal din PIB pentru Educație. „Eu nu am ce face cu atâția bani pe structura actuală”. Normal, ce să faci? Școlile sunt renovate și igienizate pe banii părinților, spoliați încă odată de stat, deși plătesc taxe enorme pentru învățământ gratuit. Fișele de lucru și alte materiale didactice sunt cumpărate pe banii cadrelor didactice. Învățământul online s-a dovedit a fi o farsă de proporții, la finalul cursurilor ministerul lăudându-se cu promovabilitate nemaipomenită până acum după ce cadrele didactice au primit poruncă să dea notă de trecere la toată lumea. E mai rău decât în perioada comunistă când rezultatele bune și foarte bune la învățătură erau obținute grație indicațiilor prețioase. Cum poți să ceri donații pentru tablete și alte gadgeturi necesare pentru școala online, în condițiile în care bugetul este părăduit de profitorii de partid? Cât să mai ceri oamenilor să doneze cât timp nu le oferi nimic și totul se face în bătaie de joc? Ministerul nu are bani să achiziționeze tablete? Nu e problema omului de rând, care a tot donat de-a lungul timpului pentru construcția de spitale, pentru incubatoare în maternități, pentru salvarea vieții celor care au contribuit cu mii de lei la bugetul sănătății și nu primesc decât analize în valoare de zece lei. Cetățeanul plătește taxe și impozite. Jumătate din salariul brut este reținut pentru sănătate, asigurări sociale și impozit. Salariul net e vămuit în continuare și statul se plânge că nu are bani pentru alocații, pensii și susținerea educației, dar își permite să plătească pensii speciale și salarii de lux pentru reprezentanții poporului la care se mai adaugă mânăriile pe bani publici. Donațiile au ajuns să facă diferența dintre viață și moarte pentru că le-am tot permis aleșilor să facă ce vor cu banul public. E firesc să dai dovadă de generozitate, dar nu când vine vorba de făcut treaba autorităților, care nu mai știu cum să-și împartă banii cu care ar trebui să rezolve problemele populației. Într-o societate în care cetățenii rezolvă prin eforturi personale problemele comunității, autoritățile n-au dreptul la existență.
