Autorităţile statului au ajuns să pună în pericol sănătatea copiilor în plină pandemie de coronavirus. Astfel, deşi au dat asigurări că examenele naţionale vor fi organizate în siguranţă, zeci de mii de copii au fost trimişi în sălile de clasă cu măşti neconforme, cumpărate de către Ministerul Sănătăţii printr-o achiziţie care a ridicat foarte multe semne de întrebare încă de la început. La începutul lunii iulie, după încheierea examenelor din cadrul Evaluării Naţionale şi a bacalaureatului, şcolile au început să primească adrese prin care erau îndemnate să returneze măştile pe care le-au primit pentru a le oferi copiilor şi cadrelor didactice, deoarece acestea erau neconforme, deşi o parte fuseseră deja folosite de elevi. În această situaţie erau materialele sanitare livrate de SC Duplex SRL, o firmă specializată în construcţii administrată de un politician.
Zeci de mii de măşti returnate la Botoşani
Potrivit cifrelor oficiale, furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani, în judeţul nostru au fost trimise de firma respectivă 133.000 de măşti. 87.000 dintre acestea au fost folosite de elevi şi profesori la evaluarea naţională şi bacalaureat. Ulterior, la mijlocul lunii iulie şcolile au primit adrese prin care reprezentanţii acestora erau îndemnaţi să returneze materialele sanitare, după ce acestea au fost catalogate ca fiind neconforme.
La Botoşani au fost returnate 45.700 de măşti.
„Având în vedere adresa IŞJ Botoşani din 02.07.2020, prin care s-a solicitat retragerea de la utilizare a măştilor faciale de uz medical, produse livrate de SC Duplex SRL, până la remedierea deficienţelor constatate, revenim cu solicitarea ca aceste produse să fie returnate către depozitul IŞJ până la data de 14.07.2020”, se arată într-una dintre adresele trimise către şcolile din judeţ.
Reprezentanţii IŞJ spun, însă, că nu li s-a oferit vreo explicaţie pentru retragerea măştilor, ei având doar sarcina de a le aduna de la toate unităţile de învăţământ care le-au primit. „Decizia este una luată de Minister, care s-a ocupat şi de licitaţie şi de trimiterea acestor măşti în teritoriu. Noi am primit o adresă să le retragem de la şcoli îi asta am şi făcut”, a declarat Gabriel Hârtie inspector şcolar general.
Problema a fost sesizată şi de un fost inspector şcolar judeţean, actual deputat. „Ce să înţelegem? Că măştile livrate nu sunt sigure, nu au asigurat acea simplă măsură de prevenţie, punând în pericol chiar vieţile elevilor? Că licitaţia a fost făcută fără respectarea prevederilor legale şi acum se încearcă o remediere tardivă şi, la fel, ilegală? Cum a fost întocmit contractul, în ce mod au verificat reprezentanţii din comisia de recepţie calitatea produselor pe care le-au primit? Cum se retrag de la utilizare măşti care au fost plătite cu bani publici şi, mai grav, utilizate de copiii noştri pe perioada examenelor?”, a spus Mihaela Huncă.
Contract de milioane de lei
La mijlocul lunii iunie, ziarul „Libertatea” a prezentat situaţia în care a fost încheiat contractul privind furnizarea măştilor. Astfel, Ministerul Educaţiei a încheiat, pe 2 iunie, un contract în valoare de 8.091.000 de lei pentru livrarea de măşti sanitare elevilor care urmau să susţină examenele naţionale, cu o firmă specializată în construcţii al cărei administrator şi director general este un fost consilier judeţean PSD, inculpat într-unul dintre dosarele fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov Aristotel Căncescu (PNL).
Pe 25 mai 2020, Ministerul Educaţiei a publicat o scrisoare de intenţie prin care invita firmele să se înscrie la procedura de negociere fără publicare prealabilă pentru cumpărarea măştilor, care urmau să le fie distribuite elevilor şi cadrelor didactice prezente în instituţiile de învăţământ în perioada examenelor naţionale.
Măştile urmau să fie livrate până la 29 mai – aşadar, în nici trei zile de la publicarea acestei scrisori de intenţie. Procedura a fost demarată la 25 mai, iar firmele care urmau să se înscrie la negocierile cu ministerul au avut o misiune foarte simplă: să trimită, pe adresa ministerului, o notă de intenţie „privind disponibilitatea firmei de a fi invitată la această procedură de negociere fără publicare prealabilă”, datele de identificare ale societăţii şi datele de contact ale persoanei care urma să păstreze legătura cu ministerul. MEC a dat termen firmelor mai puţin de o zi să trimită aceste informaţii – până la 26 mai, ora 8.00. Au fost încheiate trei contracte subsecvente, cu trei firme diferite, iar cea mai generoasă felie din acordul-cadru a primit-o firma SC Duplex S.A., specializată în construcţii. Contractul subsecvent încheiat cu Duplex S.A. a fost publicat în SEAP la 14 iunie, valoarea sa fiind de 8.091.000 lei.
În explicaţia inclusă de MEC în SEAP se arată că măştile sunt necesare pentru elevii şi cadrele didactice care susţin evaluările naţionale şi că s-a ales ocolirea licitaţiilor “având în vedere termenul foarte scurt până la deschiderea unităţilor de învăţământ, cât şi faptul că produsele achiziţionate trebuie distribuite unităţilor de învăţământ, anterior datei de 2.06.2020”.
Duplex S.A. este o societate pe acţiuni deţinută, în proporţie de 51,4% de Ana Andronescu şi de Societatea de Investiţii Financiare Transilvania S.A.. Administrator al firmei şi director general este Neag Adrian-Sabin, fost consilier judeţean PSD. Conform datelor publicate pe platforma termene.ro, firma a avut o cifră de afaceri de 1.300.121 lei în 2018 şi, în acelaşi an, figura cu zero angajaţi.