spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTBotoșăneni „vizitați” la domiciliu de polițiști. Un bărbat prins în offside

Botoșăneni „vizitați” la domiciliu de polițiști. Un bărbat prins în offside

Timp de două zile, pe 1 și respectiv 2 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au organizat o acțiune pe linia verificării inculpaților aflați sub măsura preventivă a arestului la domiciliu și a controlului judiciar. „În cadrul activităților desfășurate, au fost verificați trei inculpați aflați sub măsura preventivă a arestului la domiciliu și 16 inculpați aflați sub măsura preventivă a controlului judiciar”, a arătat Simona Pușcașu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean. Cu această ocazie, a fost identificat un bărbat din municipiul Botoșani, care nu a respectat obligațiile impuse de măsura arestului la domiciliu, fapt pentru care polițiștii au sesizat instanța de judecată a Tribunalului Botoșani, care dispusese arestarea la domiciliu. Magistrații urmează să decidă dacă cel în cauză va fi încarcerat sau nu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
10.6 ° C
11.6 °
10 °
85 %
5kmh
4 %
vin
26 °
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...