Botoșănenii Valeriu Bordeanu (antrenor secund) și Mihai Bordeianu (mijlocaș) și-au trecut în această seară în palmares un nou titlu de campioni ai României, CFR Cluj fiind vechea și totodată noua campioană a României.
În duelul susținut în ultima rundă a play-off-ului Ligii 1, ardelenii s-au impus în stil de mare echipă în fața formației Universitatea Craiova chiar în fieful acesteia, scor 3-1 (1-1).
Echipa pregătită de Cristiano Bergodi a început în forță meciul și pe fondul jocului bun a reușit să deschidă scorul prin Dan Nistor, fostul căpitan al celor de la Dinamo înscriind superb cu un șut de la 18 metri (min. 10). Bucuria oltenilor și visul de a aduce titlul în Bănie după aproape trei decenii nu a durat decât 26 de minute. În minutul 36 Vinicius a marcat cu o lovitură de cap după un corner executat perfect de Ciprian Deac, 1-1 fiind și scorul primuli mitan.
În actul secund pe teren nu a existat decât o singură echipă, campioana impunând ritmul în fața unui adversar depășit de miză. Diferența pe tabelă până la finalul celor 90 de minute de joc a fost făcută de reușitele lui Boli (min. 56) și Deac (min. 77-pen.). S-a terminat 3-1 iar CFR Cluj a devenit campioană a României pentru a 6-a oară în istorie. De asemenea, ttlul cucerit în Bănie este al 3-lea consecutiv pentru CFR Cluj care va reprezenta România în Champions League. Oltenii se vor mulțumi cu participarea în Europa League, competiție în care șara noastră va fi reprezentată și de FCSB dar și de FC Botoșani.