Deşi au pretins mereu că sunt tratamentul de care are nevoie societatea românească pentru a scăpa atât de tarele trecutului, cât şi de cele ale prezentului, liberalii n-au reuşit să convingă, ba din contra. Când s-a ivit prilejul, s-au strecurat la guvernare umăr la umăr cu inamicul declarat. Atunci când nu şi-au primit partea pretinsă de ciolan s-au dezis de ciumaţii roşii şi au reluat cârdăşia cu democraţii lui Băsescu. Puţine partide se pot lăuda cu o istorie atât de duplicitară, dar liberalii n-au fost niciodată cu adevărat deranjaţi de acuzele de blat politic. Cât timp şi-au atins scopurile au făcut exact ce le reproşează adversarilor actuali care, foarte probabil, sunt aliaţii de mâine. Nepotism, sinecurism, angajarea amantelor, sufocarea instituţiilor cu şefi puşi de partid, contracte cu dedicaţie şi nepricepere pe toate fronturile. Din aceste puncte de vedere liberalii nu sunt cu mult mai de soi decât restul partidelor care s-au perindat la conducerea ţării. Doar nişte parveniţi interesaţi de foloase, nu de bunăstarea ţării.
De fapt, progresul societăţii nu e foarte dorit de liberali, deoarece e ştiut că o populaţie educată e mult mai greu de manipulat şi nu percutează la pomana electorală. O societate sănătoasă cere mai mult de la politicieni şi dacă aceştia nu sunt în stare să ofere ajung la lada de gunoi. Din nou, nicio diferenţă de sesizat între liberali şi social-emocraţii pe care-i acuză că-şi cumpără voturi. Şi tot la capitolul „Toţi o apă şi-un pământ” se înscrie fuga de responsabilitate.
Aflată într-un soi de turneu electoral pe la Botoşani, vicepremierul Raluca Turcan a reuşit să evite răspunsuri clare la întrebări de bun simţ. Toate măsurile vor fi anunţate, dar nu acum, ci mai încolo, eventual de guvernul care urmează după alegeri; de preferat unul liberal. Dar, aşa cum precizau Băsescu şi Orban, odinioară colegi de partid, una e discursul electoral şi alta e posibilitatea de a face efectiv ceva. Cu alte cuvinte, nu mai e mult până la alegeri; după aceea mai vedem noi.
Totuşi, a binevoit să ofere un fel de răspuns privitor la noul an şcolar. Cică există trei scenarii dintre care unul mai are şi ceva subscenarii. Nimic concret, nimic care să oblige, deşi până la clopoţelul din septembrie n-a rămas cine ştie ce timp şi e de-a dreptul inuman să faci lucrurile pe principiul „Lasă bre că merge şi-aşa”.
Mai nou, se poartă discuţii privitoare la renunţarea deciziei unice privitoare la modul cum se va face şcoala din septembrie. Astfel, toată responsabilitatea ajunge pe umerii conducerii şcolilor. Dacă directorul (şi uneori şi Consiliul de Administraţie) decide că se poate facă şcoală în mod normal aşa o să se întâmple, dacă nu… Dacă nu, elevii şi profesorii vor trebui să se descurce cu şcoala virtuală, dar fără vreun sprijin din partea Ministerului.
La sfârşitul săptămânii trecute am sunat la Ministerul Educaţiei şi am întrebat dacă există vreo posibilitate ca elevii şi cadrele didactice să fie sprijinite cu gadgeturi în eventualitatea că anul şcolar va începe cu cursuri online. O duduie foarte sictirită mi-a spus să mă adresez Inspectoratului Şcolar, pentru că de acolo pot primi răspunsurile care mă interesează. Dar nu Ministerul este cel care decide dacă se alocă fonduri şi modul de accesare al acestora? Întrebaţi la Inspectorat, noi aici nu ştim de aşa ceva… Fugă de răspundere cât cuprinde.
De când au devenit directorii de şcoală experţi în măsuri antipandemice? Decizia privitoare la modul în care se vor desfăşura cursurile trebuie luată de factorii decizionali din Sănătate, nu de conducerile unităţilor şcolare. Nu în condiţiile în care, datorită secretomaniei guvernamentale, numele bolnavilor cu Covid nu sunt făcute publice. Personal ştiu câteva cazuri de copii care au contactat boala, dar părinţii acestora au dat dovadă de responsabilitate şi au anunţat anturajul acestora, chiar dacă era vorba despre cazuri asimptomatice. Din păcate, pe români îi caracterizează treaba cu capra vecinului. În sezonul gripelor mulţi dintre părinţii copiilor virusaţi insistă ca aceştia să fie prezenţi la cursuri, deşi de-abia se ţin pe picioare. Cică pierd materia. Faptul că după câteva zile toată clasa e plină de copii gripaţi nu sensibilizează foarte tare. De ce s-ar comporta acum românii altfel decât o fac de obicei? Până la urmă, cei mai mulţi nici măcar nu cred că boala există…
Să laşi decizia la mâna conducerii şcolii fără a oferi detaliile necesare şi logistica pentru eventualitatea în care se optează pentru cursuri online e crimă curată. O crimă cu nimic mai scuzabilă decât reuşita pesediştilor care şi-a convins electoratul că pandemia e o farsă. Dar, cât timp nu dispun de mijloacele necesare adaptării învăţământului la situaţia actuală, guvernanţii au preferat să facă ce ştiu mai bine. Fug de răspundere. Dacă se întâmplă ceva, va fi vina conducerii şcolii, nu a Guvernului. Guvernul a luat toate măsurile…
Ca de obicei, importante sunt voturile. Alegerile se apropie şi liberalii vor să le câştige şi pentru asta sunt dispuşi să facă sacrificii umane chiar mai mari decât pesediştii. Nu vrea să-l supere pe românul iubitor de libertate care s-a săturat să-şi suporte odrasla pe lângă casă, mai ales că a apărut o petiţie prin care se cere redeschiderea şcolilor şi oprirea mascaradei „şcoala online”. Şi dacă vrea românul, de ce să nu-i faci pe plac? Mai ales că e an electoral şi e mai ieftin să redeschizi şcolile decât să adaptezi sistemul la situaţia actuală. Când pandemia va exploda, alegerile vor fi deja câştigate; nu întâmplător se insistă ca acestea să aibă loc în septembrie.
