O femeie care ameninţa că se aruncă de la etaj a fost oprită după o operaţiune de salvare ca în filme. Zeci de poliţişti, pompieri, personal SMURD, jandarmi şi chiar trupele de mascaţi ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) s-au deplasat, ieri la amiază, într-un cartier din zona gării, unde o femeie de 67 de ani ameninţa că se aruncă de la etaj.
Zona a fost împânzită de echipaje de intervenţie, iar la faţa locului s-a deplasat şi un negociator al poliţiei, care a încercat să o convingă pe femeia care stătea la geamul bucătăriei de la etajul doi, să le permită celor de la SMURD să intre în casă şi să o consulte.
Poliţiştii au oprit alimentarea cu gaz şi energie a apartamentului, încercând să o determine pe botoşăneancă să le deschidă uşa sub pretextul de a verifica instalaţiile de gaz şi electricitate.
Femeia reclama mai multe presupuse nereguli din partea unor vecini şi le spunea poliţiştilor că este hărţuită de dispozitive mobile GSM. Aceasta nu a cedat, însă, niciunui tertip folosit de poliţişti.
După câteva zeci de minute de încercări, negociatorul poliţiei nu a avut niciun succes cu femeia, la un moment dat aceasta luându-l în râs şi transmiţându-i să meargă acasă la copii, pentru că ea este sănătoasă şi nu are nevoie de nimic.
La un moment dat, în ajutorul negociatorului a sărit şi purtătorul de cuvânt al IPJ, care s-a angajat într-o conversaţie cu femeia. După câteva minute, cei doi au căzut de acord să urce la etaj şi să discute cu botoşăneanca prin uşa închisă, aceasta refuzând în continuare să le deschidă. Totul a fost, însă, cu scopul de a o atrage pe femeie de la fereastră, timp în care un pompier a urcat în apartamentul de la etajul unu, iar cu o scară specială a escaladat din balconul vecin în cel al femeii, reuşind să intre în casă.
Pompierul a reuşit să o oprească pe botoşăneancă de la un gest necugetat şi a deschis uşa pentru colegii de la SMURD şi poliţiştii care aşteptau pe holul blocului.
Femeia a fost ulterior evaluată de paramedicii de la SMURD şi transportată la Secţia de Psihiatrie pentru a fi supusă unui examen amănunţit şi unui consult de specialitate.