Corespondența Eminescu – Veronica Micle cunoaște mai multe editări și ediții, motivate prin concepte editoriale și surse la îndemână diferite: Octav Minar, Cum a iubit Eminescu (București, 1912); Veronica Micle, Corespondență (Cluj-Napoca, 1979); N.V. Baboeanu, Iubire-Durere. M. Eminescu – Veronica Micle (București, 1905); Augustin Z.N. Pop, Mărturii. Eminescu – Veronica Micle (București, 1969); Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit. Corespondență inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle. Ediție îngrijită de Christina Zarifopol-Illias (București, 2000) etc.
Cronologic, între scrisorile cunoscute și publicate, într-un volum sau altul, există mai multe situații de vid, după cum reiese din corespondență și se confirmă prin confruntarea surselor sau, eventual, din noile „descoperiri” și „scoateri la lumina” tiparului. Între scrisoarea adresată de Veronica Micle lui Eminescu pe 1 septembrie 1881, publicată în volumul XVI din seria Mihai Eminescu. Opere (București, 1989), și cea din 14 septembrie 1881, tipărită în volumul Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit. Corespondență inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle, mai există cel puțin două scrisori, păstrate astăzi în Fondul Documentar Ipotești. Prima e din 4 septembrie 1881:
„4 septembrie
1881 Iași
Amicul meu,
Nu’mi pot explica care ar putea să fie cauza că n’ați primit scrisoarea mea din 4 august, pe care v’am scris’o în urma scrisorii D-Voastre din Bran(?). Nu cumva face și ea tour de la Transilvanie ca și cea de la 30 Iulie. Lucru nu e cu neputință, și sper că aveți să o primiți, nu vă repet aceea ce v’am scris în ea, însă țin a vă spune că vorbeam cu multă căldură de Transilvania, patria mea, căci eu sunt născută în orașul Năsăud.
Îmi vorbeați de călătorie, amicul meu, așa ar fi, dacă realitatea lucrurilor ar fi tot atât de ușoară ca zborul fantasiei al unui tânăr poet, dar cum zice Alphonse Doudet: <La vie n’est pas un roman, au contraire, elle este très réelle et très positive>.
Mă întrebați de cunosc Bucureștii, dar, amicul meu, de trei ori am fost și în curând voiu veni pentru a patra oară, interese foarte importante cer să vin acolo neapărat.
Nu pot decât să vă felicitez pentru avansarea și decorația primită, sunt semne care ori cât de filozoficește le-am privi, totuși umplu și ele o parte din pustiul vieții.
Am citit cu multă plăcere descrierea ce-mi faceți despre călătorie și locurile care le ați văzut, eu știu că’n fața naturii, și mai cu seamă când mă preumblu printre brazi, lacrimile mele curg fără să vreu, sunt cuprinsă de un sentiment al nimicniciei ființei omenești în antiteză cu măreția și eternitatea naturii, și câte și mai câte simțiri care își au un suflet singur și unicul izvor și una și aceeași cauză în ori ce suflet.
La revedere, amicul meu.
Veronica
Am scris 4 poezii,
Cred că în curând le veți ceti în Convorbiri”
În Convorbiri literare, nr. 9 din 1881, la rubrica Poesii, sunt publicate patru texte semnate de Veronica Micle: Când; Din sufletu-mi…; De ce-ți mai numeri anii… și Uitarea.
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești
