A trecut puțin observată și mai deloc comentată știrea care confirmă o stare aproape definitorie pentru justiția română: incapacitatea ei cronică de a tranșa situațiile litigioase, necum a mai și stabili adevărul. Mereu terfelită de puterea politică a zilei, populată cu indivizi pentru care adevărurile sunt excepții iar paragrafele legii doar pretexte pentru servitute, cea de a treia putere în stat, printr-unul din brațele sale, a clasat dosarul „10 august”, mergând pe linia tergiversării dosarelor revoluției și ale mineriadelor, cu exact aceleași consecințe: decredibilizarea ei totală.
Încercând să împace capra contestatarilor cu varza grupului infracțional organizat care conducea la acea dată România, DIICOT a sfârșit prin a consfinți un troc politic evident, fiindcă vin alegerile și niciunul dintre partidele politice aflate în competiție nu trebuia să sufere daune de imagine. A, că imaginea României a mai fost odată făcută praf și dusă la nivelul dictaturilor africane, sau că zecile de mii de români veniți din țară și de peste hotare pentru protest au rămas bătuți și gazați fără să existe vreun vinovat nu contează cât faptul că vin alegerile iar miza este cel mai mare pot financiar din istoria țării.
Se știe ce a făcut puterea de atunci – și când spun „se știe” nu fac apel la zvonistică sau citate trunchiate, sunt mii de imagini, sute de mărturii ale participanților, investigații serioase și bine documentate de presă – a inventat contra-argumente, pentru viitoarele negocieri pe care, știindu-se vinovată, era sigură că va fi nevoită să le poarte. Și i-a ieșit! Concret, mă refer la: „unei fete din jandarmerie i-a fost ruptă șira spinării; doi jandarmi au fost omorâți; zeci de jandarmi au fost răniți; polițiștii SIAS au fost atacați în dreptul unui local; dintr-un camion se descărcau cocktailuri molotov; protestatarii vizau ocuparea clădirii guvernului.
Toate, fără excepție, s-au dovedit a fi falsuri grosolane, unele inițiate de oameni ai puterii infiltrați în manifestația pașnică, prinși și demascați chiar de către protestatarii autentici. Constatările unui procuror militar aflat la faţa locului surprind în procesul-verbal de sesizare din oficiu faptul că: „în mijlocul participanţilor au acţionat un număr de peste o mie de persoane care se manifestau violent atât la adresa forţelor de ordine, cât şi la adresa protestatarilor paşnici, încercând forţarea cordonului de jandarmi”. Cercetările însă s-au oprit aici, niciun procuror nu a mai mers pe acest fir iar DIICOT a conchis: nici unii nu au dreptate, nici ceilalți, clasăm dosarul.
Au fost scoși de sub acuzare șefii Jandarmeriei, ai Poliției, sinistra Carmen Dan – ministrul în funcție de atunci, aflată la pupitrul de comandă al operațiunilor, „inocentul” premier Dăncilă, fugită într-un concediu regizat stângaci și, firește, „capo di tutti capi”, cel aflat acum după gratii. Bine zicea o revistă de umor de la noi, dacă „El Chapo” (cel mai mare traficant de droguri din istorie, închis pe viață în SUA) ar fi operat din România și ar fi fost prins, lua trei ani cu executare și s-ar fi liberat după zece luni, cu averea neatinsă. Ce-i drept, DIICOT a clasat dosarul doar parțial, absolvindu-i doar pe șefi. Pentru anonimii care au executat ordinele (aveau acoperite matricolele cu bandă neagră, dacă vă amintiți) dosarul a fost disjuns și trimis la Parchetul Militar pentru soluționare. Iar o să aflăm că vreun caporal amărât, cu nevastă, copii și rate la bancă, a fost vinovat pentru toată grozăvia aceea care ne-a scos în marginea lumii civilizate.
Klaus Iohannis, la Bruxelles: „Ca o notă, pentru România, statul de drept nu e o problemă. În România tema statului de drept a fost rezolvată pozitiv prin referendumul de anul trecut și prin schimbările politice care au fost făcute”. Ludovic Orban, premier în exercițiu: „Cred că există posibilități de a schimba lucrurile, dar nu îmi cereți să dau ordine procurorilor, cum au făcut alții care au intrat cu bocancii în justiție”. Dar pe cei ciomăgiți și gazați la 10 august i-o fi întrebat cineva cum e cu statul drept la noi sau ce sunt acelea „posibilități de a schimba lucrurile”? Cu siguranță că nu. Sunt convins că există suficiente metode legale de relansa cercetările și de a le finaliza cu un proces. Dar când? De la mineriade au trecut 30 ani și nenumăratele amânări în cauză au intrat deja de mult timp în folclorul urban.
Și uite așa, ne întoarcem la ce știm noi cel mai bine: să mușamalizăm. Mai facem o comisie, musai parlamentară, cu secretare, consilieri și câteva automobile de lux în dotare, mai facem o secție dedicată la Parchetul General, cu alte secretare, consilieri și automobile de lux, mai fac partidele o înțelegere pe sub masă „v-am bătut, că eram la putere, dar și voi ne-ați atacat, hai s-o dăm la pace că uite, ne omoară Covidu’, dar vin banii de la Bruxelles, timpul trece, oamenii mai uită, oricum majoritatea erau din Diaspora, avem timp să ne mai ciondănim în legislatura viitoare”. Doar că nu mai este nevoie de încă 30 ani, noi, martorii stupefiați ai abuzurilor de atunci, am înțeles aproape imediat despre ce este vorba și fără soluția caraghioasă a procurorilor de la DIICOT.
