spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăNaționalSummit-ul de la Bruxelles: România a obţinut 79,9 miliarde de euro

Summit-ul de la Bruxelles: România a obţinut 79,9 miliarde de euro

”Este un acord exterm de important pentru Romania”, a declarat președintele Klaus Iohannis marți dimineață, după ce liderii europeni s-au înțeles în privința planului de relansare a blocului european, în urma unor discuții maraton, care s-au întins pe 4 zile. România a obținut 79,9 miliarde de euro pentru proiecte europene, față de aproximativ 33 de miliarde de euro, cât era prevăzut inițial.

”Iată că, după discuții foarte complicate, după patru zile și patru nopți de negociere, am obținut pentru România o sumă impresionantă, 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene”, a explicat președintele român.

”Negocierile ne permit acum să trecem la etapa următoare. Vom folosi această sumă de 80 de miliarde de euro pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale și școli, pentru a moderniza marele sisteme publice”, a spus Iohannis.

”Este, de asemenea, foarte important de știut că o parte semnificativă din acești bani vor fi folosiți pentru relansare, pentru revigorare economică. 80 de miliarde de euro vom folosi vom folosi pentru a pune în practică, pe de o parte planul pentru bugetul multianual 2021-2027, un plan la care lucrăm împreună cu guvernul deja din ianuarie și în cel mai scurt timp va fi finalizat, pentru a fi pregătit să începem implementarea. Pe de altă parte, de o vreme bună lucrăm la planul național de relansare care va fi prezentat Comisiei Europene pentru a primi fondurile pentru relandarea economică”, a declarat președintele.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
11.2 ° C
12.7 °
11.1 °
74 %
1.8kmh
10 %
vin
26 °
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...