Chiar românii au avut mereu tendinţa de a se considera buricul pământului, genul de popor dăruit cu toate virtuţile, nu pe aceste meleaguri s-a inventat teoria conspiraţiei. Însă trăitorii pe aceste meleaguri au dovedit lumii întregi că se poate şi mai rău, că sunt capabili să atingă cele mai înalte culmi ale prostiei şi ipocriziei.
Dintre toate autocaracterizările cu care ne place să ne împopoţonăm singura care dispune de acoperire totală este „România – ţara tuturor paradoxurilor”. Suntem ţara cu cel mai mare procent de analfabeţi funcţionali din întreaga Europă, dar ne putem lăuda şi cu un impresionant procent de absolvenţi de studii superioare. Partea cu adevărat proastă e faptul că mulţi dintre români se plasează în ambele tabere. Analfabeţii funcţionali cu diplomă de licenţă nu mai miră şi nici nu mai revoltă pe nimeni. Au devenit o realitate cu care ne-am obişnuit, chiar şi după ce astfel de impostori au invadat instituţiile statului, primind putere de decizie asupra restului semenilor.
Educaţia deficitară, făcută numai pe hârtie şi prăpastia colosală existentă între ceea ce se pretinde că se învaţă în şcoli şi necesităţile educabilului în lumea reală îşi arată rezultatele hidoase în aceste zile. Deşi numărul de cazuri de Covid creşte de la o zi la alta, românii au invadat reţelele sociale cu mesaje din care reiese că totul este o conspiraţie menită să ne fure ţara şi libertăţile personale. Propaganda pesediştilor conform căreia coronavirusul nu există şi că e vorba doar de o manevră a forţelor oculte a găsit teren rodnic. Prea mulţi ignoranţi care pot ridica pretenţii intelectuale datorită unor diplome cumpărate. Cu toţii au descoperit peste noapte că sunt experţi în virusologie şi antene de telefonie mobilă, deşi în majoritatea cazurilor habar nu au să efectueze o operaţie matematică simplă. Acum câteva zile, când s-a depăşit pragul de şase sute de cazuri, un pesedist din piaţă urla către cei dispuşi să-l asculte că asta nu e o problemă. Când o să fie şase sute de morţi pe zi, atunci să vorbim de măsuri de prevenţie. Dacă ar fi calculat puţin, ar fi concluzionat că într-un an de zile se adună peste două sute de mii de decese. La câţi am mai rămas în România asta ar însemna cumplit de mult. Dar dacă partidul a spus că nu e problemă…
Tot partidul a umblat şi la setările Avocatului Poporului, Renate Weber. Care a găsit de cuviinţă să trimită o înştiinţare spitalelor privind monitorizarea „împotriva torturii şi a pedepselor şi tratamentelor inumane şi degradante şi a exercitării fără discriminare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale”. E drept că Avocatul Poporului are atribuţii privind monitorizarea drepturilor pacienţilor, dar treaba cu tortura pare desprinsă din alt film şi e menită să dea apă la moară negaţioniştilor. Cu largul concurs al filialei PSD de la Curtea Constituţională bolnavii infectaţi cu Covid nu mai pot fi reţinuţi împotriva voinţei lor în spitale. Nici măcar nu pot fi carantinaţi eficient deoarece li se încalcă drepturile. Într-o democraţie adevărată libertatea unui individ se termină unde începe libertatea celorlalţi. Când suferi de o boală infecţioasă mortală faptul că eşti lăsat să o răspândeşti după bunul plac înseamnă crimă. Pe treaba asta ar fi trebuit să se concentreze Renate Weber, nu pe teorii conspiraţioniste.
De ani de zile în spitalele din România domneşte dezastrul. Paturile au fost mereu insuficiente, astfel că imaginea a doi-trei pacienţi înghesuiţi într-un pat a devenit banală. Medicii au fost fugăriţi peste hotare. Deşi românii contribuie la bugetul Sănătăţii cu sume colosale, serviciile medicale pretins gratuite sunt de toată jena. Nu sunt medicamente, nu sunt condiţii. Dezinfecţia se face cu apă chioară, iar echipamentele pentru medici continuă să fie asigurate de donaţiile populaţiei şi nu de către autorităţi. Practic, în spitalele din România se moare cu zile. Peste 80% dintre decese pot fi evitate, dar nu se întâmplă aşa din cauza motivelor enumerate mai sus. Însă această statistică morbidă n-a determinat-o pe madam Weber să ia atitudine. Nu doar ca Avocat al Poporului, ci ca europarlamentar şi ce funcţii a mai reuşit să-şi treacă în portofoliu.
Să vorbeşti despre tortură în spitale în condiţiile în care nu pomeneşti nimic despre lipsurile din acestea înseamnă să nu-ţi pese de oameni. Niciun cuvânt despre spitalele regionale promise de partidul care i-a oferit o funcţie atât de importantă. Niciun cuvânt despre spolierea banilor de la Sănătate atât de către pesedişti, cât şi de către aliaţii lor, liberalii. E drept că acum se află la cuţite, dar dacă se găseşte vreun partid care să le ia faţa, nu vor avea nevoie de prea multe secunde pentru a reface USL-ul cu consecinţele de rigoare.
Renate Weber nu e Avocatul Poporului, aşa cum nu a fost nici Victor Ciorbea. Despre Ciorbea se spunea că are datorii pe la bănci şi, prin urmare, avea nevoie de funcţia asta ca de aer, altfel risca să fie executat şi, prin urmare, era dispus să facă orice i se ordona. Am scăpat de Ciorbea doar pentru a constata că se poate şi mai rău. Avocatul Poporului nu reprezintă interesele românilor de rând, ci pe cele ale PSD-ului.
Curios cum a ajuns o susţinătoare a lui George Soros în această poziţie în condiţiile în care, în epoca Dragnea, pesediştii îl acuzau pe respectivul că vrea să distrugă România. Sau poate că nu e aşa de curios dacă ne gândim la consecinţele activităţilor social-democraţilor. Pentru că negaţionismul şi nerespectarea regulilor de prevenire a răspândirii infecţiilor vor avea consecinţe catastrofale. Dar dacă mormanele de morţi le pot netezi drumul spre guvernare, pesediştii sunt dispuşi să-şi asume preţul.
