Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, instituţie al cărei principal obiectiv este cercetarea şi promovarea operei eminesciene, dar și a poeziei şi criticii literare româneşti, oferă stagii de cercetare și stagii de traducere a operei eminesciene.
Stagiul de traducere a operei eminesciene se acordă pentru o perioadă de o lună pe parcursul unui an profesorilor, studenților, cercetătorilor români şi străini, indiferent dacă locuiesc în țară sau în străinătate.
Potrivit celor precizate de Ala Sainenco, directorul Memorialului, stagiile de cercetare se acordă pentru o perioadă de o lună pe parcursul unui an. Instituţia acordă: un stagiu de cercetare pe teme de operă și biografie eminesciană pentru profesori, studenți, cercetători români şi străini, indiferent dacă locuiesc în țară sau în străinătate; un stagiu pentru definitivarea unei lucrări de proporții pe o temă ce ține de literatura română pentru profesori și cercetători români şi străini, indiferent dacă locuiesc în țară sau în străinătate; un stagiu pentru cercetarea patrimoniului Memorialului Ipotești pentru profesori, studenți, cercetători români şi străini, indiferent dacă locuiesc în țară sau în străinătate.
Solicitările de participare la concursul de acordare a stagiilor se depun de către candidaţi în perioada 17 iulie – 7 august 2020, prin poștă, la adresa: Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, str. Mihai Eminescu nr. 19, sat Ipoteşti, comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, cod 717253, sau prin e-mail (format PDF): bursecercetareipotesti@gmail.com.
Informații suplimentare se găsesc la adresa http://www.eminescuipotesti.ro/ .