În cadrul proiectului „Zilele Casei Enescu – explorări și exerciții cultural-muzicale”, la începutul lunii iulie, Fundaţia Pro Patrimonio a pornit activitatea de cercetare a meşteşugurilor şi meşteşugarilor din jurul Casei lui George Enescu de la Mihăileni. Acest proiect cultural derulat de Fundaţia Pro Patrimonio este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Fundaţia Pro Patrimonio încheie în această vară restaurarea Casei lui George Enescu din Mihăileni şi pregăteşte deschiderea acesteia către comunitate. Cu sprijinul AFCN şi UiPath Foundation, Fundaţia Pro Patrimonio a pregătit o serie de activități educaționale și evenimente culturale tematice. Acestea sunt menite să promoveze valoarea culturală a casei și potențialul acesteia de a se redefini în contemporan, prin prisma valorii sale muzical-memorialistice și arhitecturale, dar și prin oportunitatea poziționării acesteia în jurul unor importante resurse naturale și umane.
Proiectul „Zilele Casei Enescu – explorări și exerciții cultural-muzicale” se va desfășura pe o perioadă cumulată de aproximativ trei săptămâni în această vară şi foloseşte experienţa acumulată în patru ani de ateliere de Educaţie pentru Patrimoniu pe care fundaţia le-a realizat în jurul altor obiective de patrimoniu. Sunt preluate în acest program elemente din ghidul „Educație pentru Patrimoniu” (http://bit.ly/GhidEducatiePentruPatrimoniu) și sunt introduse elemente dedicate de muzică, specifice locului. Întreg demersul este completat de o cercetare specifică a resurselor locului, ce vizează în primul rând materialele, meșterii, sunetele și poveștile zonei.
Vizite la 25 de meşteri
În perioada 1 – 4 iulie, a fost făcută o cercetare și o cartare creativă a resurselor culturale ale zonei. Pe o rază de aproximativ 50 – 60 de kilometri în jurul Casei George Enescu din Mihăileni, două echipe au patrulat timp de patru zile. Traseul a avut la bază hărțile de meșteri existente online precum şi informații prețioase și bogate culese de la muzeele de etnografie și centrele de informare turistică din zonă, la care s-au adăugat indicii oferite de oamenii locului. Abundența meșterilor din aceste locuri a obligat echipa de cercetare să facă o selecție forțată a vizitelor pe teren și să păstreze deschise pistele de cercetare și pentru alte perioade. Au fost vizitaţi 25 de meșteri, echipa de proiect familiarizându-se cu diferențele și asemănările culturale ale Bucovinei și Moldovei.
„Chiar dacă tema acestui proiect se limitează la cercetare, ideile noastre de viitoare colaborări au pornit deja la drum cunoscând meșteri atât de pricepuți și din domenii atât de variate. În experiența maraton a cercetării de teren am cunoscut: fierari, împletitori, sculptori și tâmplari, pietrari, pielari, sticlari și țesătoare. La fel ca și în cercetarea de la Câmpulung Muscel, din jurul Vilei Golescu, am rămas impresionați atât de bucuriile cât și de greutățile fiecărui meșteșug. Păstrarea și readaptarea tuturor acestor tradiții la prezent sperăm să facă cândva obiectul unei viitoare colecții Honest Goods a Casei Enescu și să incite cât mai mulți oameni să acceseze resursele umane și culturale existente în apropiere”, a declarat Andreea Machidon, arhitect şi coordonator al programului Educaţie pentru Patrimoniu – Fundaţia Pro Patrimonio.
Va fi realizată o hartă a meşterilor şi a resurselor din jurul Casei Enescu
Informaţiile adunate se vor concretiza într-o hartă a meşterilor şi a resurselor din jurul casei. În luna august urmează o caravană educațională pentru patrimoniu ce-i va pune într-un mod practic și ludic pe copii în rolurile de specialiști din domeniul patrimoniului (urbanist, arhitect, istoric și peisagist), ateliere cinematografice și de animație, un atelier surpriză de tip DIY precum şi provocarea realizării și îngrijirii unei mici grădini la Casa lui George Enescu din Mihăileni. Vor fi organizate seri de filme în comunitate și un eveniment festiv, alături de o expoziție online a proiectului, adresate unor grupe de public cât mai diverse. Sunt adunate astfel cercetările și experimentele creative cumulate și sunt aduse în atenţia oamenilor opera și viața lui George Enescu, în contextul celebrării zilei acestuia pe 19 august și a marcării internaționale a anului Beethoven.
În funcţie de evoluţia pandemiei COVID-19 şi de restricţiile ce pot să apară acest program poate avea modificări.
Pro Patrimonio a salvat Casa Enescu
Pro Patrimonio este o organizaţie non-profit care are ca misiune principală conservarea, salvarea și reactivarea patrimoniului cultural, cu precădere arhitectural, pentru a-l salva de la dispariție. Scopul este de a reintroduce în circuitul economic un patrimoniu construit în prezent abandonat care și-a pierdut rolul şi de a-i reface legăturile identitare şi cu comunitatea. Acțiunile se concentrează pe proiecte practice de educație, orientate spre reabilitarea și refuncționalizarea patrimoniului istoric, precum și pe implicarea și conștientizarea de către comunități a propriei identități. Fundația Pro Patrimonio susține ideea că fiecare cetățean poate deveni responsabil pentru patrimoniu și că, implicându-se conștient în utilizarea responsabilă a acestuia, poate obține avantaje și satisfacții, contribuind în același timp la consolidarea culturii.
Proiectul de intervenție de urgență privind salvarea și reabilitarea Casei George Enescu din Mihăileni a fost demarat în 2013, la inițiativa pianistei Raluca Ştirbăţ, președinta Societăţii Internaţionale „George Enescu” din Viena. Fundația Pro Patrimonio, Ordinul Arhitecților din România – filialele București și Nord-Est și Fundația Remember Enescu, al cărei președinte este violonistul Alexandru Tomescu, s-au solidarizat pentru a salva responsabil un reper de importanță majoră pentru identitatea națională și patrimonial cultural european. Prin strădania Ralucăi Știrbăț, casa părintească a mamei compozitorului George Enescu, Maria Cosmovici, a fost clasată monument istoric în octombrie 2014.
Casa George Enescu din Mihăileni a fost donată, în proporţie de o treime în 2014 către Fundaţia Pro Patrimonio, de Mihai Botez, moștenitor direct al compozitorului, restul casei fiind cumpărat de către fundaţie (prin eforturi şi donaţii private) în 2019.