O minută slavă de prin <1610-1611>, în fapt o încercare de întărire domnească pentru seliştile Cârsteni şi Necşeni, date strănepoţilor lui Cârstea diac, invocă nişte privilegii mai vechi pe acele selişti, ale lui Cârstea diac, de la bătrânul Ştefan voievod. Cum la 1604, anul pricinii de hotar dintre sătenii Necşenilor şi fiii lui Albotă, ce moşteniseră Vlădenii de la tatăl lor, acest din urmă sat făcea parte din ţinutul Dorohoiului, fiind şi mai aproape de târgul Dorohoiului, faptul că domnul apelează la ureadnicul de Botoşani pentru a cerceta pricina ne determină să credem că, la acea dată, Necşenii făceau parte din ocolul Botoşanilor şi cel mai în măsură să facă acea cercetare era tocmai dregătorul domnesc de acolo. Pe de altă parte, documentul din <1610-1611>, care aminteşte de privilegiile lui Cârstea diac pentru seliştea Necşeni, conţine câteva informaţii care trebuie mai mult deduse decât apar ele explicit. Faptul că în timpul lui Ştefan cel Mare Necşenii erau o selişte, coboară vechimea aşezării până la un moment anterior, nu ştim care anume, când Necşenii erau sat. Pe de altă parte, împrejurarea că acelaşi domn dă privilegiu pentru satul Necşeni lui Cârstea diac duce spre aceeaşi concluzie a unei vechimi mai mari a satului, al cărui întemeietor trebuie să fi fost un Neag – Neagşu – Neacşu.
În intervalul <1626 aprilie – 1627 decembrie >, Miron Barnovschi voievod miluieşte mănăstirea Dragomirnăi, ctitorie a mitropolitului Anastasie Crimca, dar la care domnul ridicase zidurile împrejmuitoare cu turnuri, „cu un sat anume Necşenii, în ţinutul Hârlăului”. Formularea este mai explicită în actul de danie din 3 iunie 1626, al aceluiaşi domn, arătându-se că „Necşănii, în ţinutul Hârlăului”, sat cu care Barnovschi miluia Dragomirna, „a fost drept domnesc, ascultător de ocolul târgului Botoşanilor”. Dania este întărită printr-un nou act, din 22 august 1622, mănăstirea Dragomirnei primind Necşenii „cu vecinii şi cu tot venitul neclintit niciodată în vecii vecilor”. La 4 august 1636, Vasile Lupu voievod va întări, la rându-i, acest sat călugărilor Dragomirnei, la fel cum o va face, la 23 martie 1654, şi Gheorghe Ştefan, după ce călugării de la mănăstire se jeluiseră domnului că vechile lor „preveleghii şi alte drese de danie şi miluire şi de întăritură de la domnii răposaţi, cari au fost înaintea noastră şi de la ctitorul, răposatul Miron Barnovschi voievod, asupra satului Necşanii, care iaste în ţinutul Hârlăului, alăturat cătră ocolul Botoşenilor […], acele privileghii toate s-au pierdut de cazaci, când au venit Timuş Hmilniţchi cu cazaci zaporojeni împreună cu tătari până la cetatea Sucevei, ca să ia pe doamna lui Vasilie voievod, când Timuş cu oastea sa de cazaci au bătut şi au dobândit pe sfânta monastire Dragomirna şi au luat toate odoarele, veşmintele, vasele cele sfinte ale monastirei”. Năvălirea cazacilor, la care se face referire în document, a avut loc în anul 1650.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
