joi, aprilie 10, 2025
AcasăLocal BTVictor Ivănescu a transmis un mesaj important pentru elevii botoşăneni

Victor Ivănescu a transmis un mesaj important pentru elevii botoşăneni

Elevii care doresc să beneficieze de transport gratuit asigurat cu mijloacele de transport ale Eltrans trebuie să se prezinte la sediul societăţii. Potrivit reprezentanţilor Eltrans, începând cu această lună, abonamentele eliberate la începutul acestui an au fost valabile până la 30 iunie 2020.

Pentru obtinerea unei noi legitimaţii de călătorie gratuite, elevii trebuie să se prezinte la casieria Eltrans, din Calea Nationala nr.2, zilnic, de luni până vineri, între orele 7 – 13.30, cu carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs, care va avea înscris pe prima filă CNP-ul (original şi o copie), o fotografie tip legitimaşie, sau cu adeverinţa doveditoare pentru elevii claselor pregătitoare şi cu o copie a certificatului de naştere”, a declarat Victor Ivănescu, directorul Eltrans.

Potrivit oficialului, legitimatia de călătorie gratuită se eliberează pentru o perioada de 12 luni, dar va avea valabilitate lunară, asigurată pe bază de vize lunare aplicate pe versoul acesteia.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
2.8 °
1.6 °
58 %
12.1kmh
100 %
J
3 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...