Alexandru Boatcă, profesor de muzică, acum pensionar, are nevoie de sprijinul semenilor. Povestea lui de viaţă pare desprinsă dintr-un roman. Practic, de la o carieră de succes în tinereţe, a ajuns să trăiască în teroare şi sărăcie. A fost tenor solo în Corala „Cantores Amicitiae” a Conservatorului ieşean „George Enescu”, în perioada 1977 – 1986, alături de care a evoluat în sute de spectacole organizate în România, Austria, Germania şi a cunoscut succesul. În anul 1980, alături de această renumită corală a obţinut premiul I şi trofeul Festivalului Mondial organizat la Viena.
După absolvirea Facultăţii de Muzică a Conservatorului „George Enescu” Iaşi, instituţie unde a fost admis primul pe listă, a fost repartizat ca profesor de muzică în comuna Flămânzi, unde făcea zilnic naveta. Îşi aminteşte şi acum cât de grea a fost naveta, mai ales pe timpul iernii, cum pleca de acasă la 7.00 şi ajungea seara la ora 22.00.
Tatăl său, Gheorghe Alexandru Boacă, a fost mulţi ani director al Uniunii Judeţene a Cooperativelor Agricole de Producţie, însă a decedat la vârsta de 57 de ani, în anul 1982. A locuit o vreme cu mama sa, Aurora Boatcă, până în anul 2002, când şi ea a plecat la ceruri. După decesul mamei, fratele său a cerut să fie vândut apartamentul, iar cu banii obţinuţi după succesiune a reuşit să-şi cumpere o cameră de 22 de metri pătraţi într-un cămin din Parcul Tineretului. A cumpărat camera în anul 2003 şi acolo locuieşte şi în prezent. A trăit în condiţii greu de imaginat. Iarna, încălzea camera cu un reşou electric, însă temperatura în cameră nu trecea de 15 grade. Condiţiile de locuit nu erau însă marea problemă.
„Am ajuns într-o situaţie disperată să locuiesc într-un cămin unde unele persoane sunt certate cu legea. Am trăit sub teroarea acestora, am fost bătut în câteva rânduri. Am fost lovit încât a trebuit să-mi schimb şi proteza. Mi s-a furat inclusiv buletinul şi cardul. Am avut mâna ruptă, ochelari distruşi. Am cerut ajutorul poliţiştilor, dar în aceeaşi zi, când am revenit acasă, am fost bătut din nou. Teroare, acesta este cuvântul”, declară profesorul.
În 2015, a făcut un credit la OTP Bank pentru a face unele îmbunătăţiri în locuinţă. A transformat camera de cămin într-o garsonieră, cu cameră, baie, hol care ţine loc de bucătărie, sobă de teracotă. În octombrie 2017 a fost însă pensionat anticipat, pensia lunară fiind de doar 901 lei. Din această cauză, a început să aibă probleme financiare, care i-au amplificat amarul vieţii.
„În noaptea de Înviere, în 2018, fiind plecat la slujbă, în locuinţa mea au intrat infractori şi mi-au furat aparatură electrică, telefoane, bani, casetofon, butelia de aragaz, card, haine, pantofi. De atunci, infractorii au mai intrat în locuinţa mea de 14 ori, deşi am schimbat mai multe yale la uşa metalică de la intrarea în locuinţă. În trei luni mi s-au furat trei butelii. Am notat fiecare dată la care mi-a fost spartă locuinţa. Din cauza acestor probleme şi stresului zilnic, m-am îmbolnăvit”, spune profesorul.
Şi cum un necaz nu vine niciodată singur, Alexandru Boatcă nu a mai reuşit să achite integral ratele lunare la bancă, din cauză că avea de plată lunar 700 de lei. În decembrie 2019, a fost înştiinţat că banca a cesionat creditul la OTP Factoring, iar acum trăieşte cu teama că şi-ar putea pierde locuinţa. Acum ar avea de plată aproximativ 12.000 de lei, sumă imensă, raportată la posibilităţile sale financiare. „Vreau să fac un apel la toţi oamenii cu suflet mare care mă pot ajuta să rezolv aceste probleme financiare, asociaţii umanitare, cadre didactice, foşti colegi de şcoală, muzicieni şi foşti elevi. Îmi doresc tare mult să-mi montez un sistem de alarmă şi securizare a uşii locuinţei pentru a scăpa de frica asta permanentă că-mi intră infractori în casă”, este apelul profesorului.
Cei care doresc să-l ajute au la dispoziţie contul: RO20BRDE070SV09678370700.