Fermierii botoșăneni sunt așteptați să depună până la sfârșitul lunii deconturile sau documentele justificative aferente trimestrului doi pentru primirea subvențiilor în cadrul măsurii care vizează „bunăstarea animalelor”, adică a porcinelor, respectiv păsărilor, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020, se arată într-un comunicat al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Deconturile sau documentele justificative pot fi transmise de către fermieri prin mijloace electronice (poştă electronică, fax), servicii poştale sau pot fi încărcate pe serverul extern pus la dispoziţie de APIA (accesibil la adresa http://213.177.4.194:8084/). „Documentele postate sau transmise vor sta la baza operării sau verificării datelor în aplicaţiile electronice de gestionare a măsurii sprijinului financiar şi efectuării verificărilor administrative ulterioare”, se menţionează în comunicatul APIA.
În primul trimestru, ferma controlată de familia fostului deputat PDL Stelică Iacob Strugaru a primit 162.351,03 euro, adică 757.124,03 lei pentru „bunăstarea porcinelor”.
otoșăneanul a fost unul dintre cei 33 de fermieri de la nivel național care au accesat această formă de plată compensatorie în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale și care au primit, în total, subvenții în valoare de 8.136.856,76 euro, adică 37.946.231,46 lei.