Spre sfârșitul săptămânii sunt prognozate temperaturi care să depăşească 30ºC şi, de asemenea, să se depășească pragul critic de confort termic, adică indicele temperatura-umezeală (ITU) de 80 de unităţi. În acest context, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a cerut angajatorilor, în special a celor din construcţii, să asigure măsuri de protecţie a salariaţilor prin: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer. Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor sunt necesare următoarele: asigurarea apei minerale adecvate, câte doi-patru litri/persoană/schimb, asigurarea echipamentului individual de protecţie şi asigurarea de duşuri.
Angajatorii care nu pot asigura aceste condiţii, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, vor reduce programul de lucru sau eşalonarea programului pe două perioade a zilei. Potrivit legislaţiei, măsurile se iau în cazul temperaturilor extreme ridicate. Prin acest termen se înţeleg temperaturi exterioare ale aerului, care depăşesc 37ºC sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel. Potrivit prognozelor Administraţiei Naţionale de Meteorologie, aceste temperaturi vor fi frecvente în special în perioada iulie-septembrie.
De asemnea, din cauza pandemiei, care a impus prezenta stare de alertă, ITM Botoșani a anunțat că se vor declanșa controale în care se vor verifica măsurile pe care angajatorii şi lucrătorii au obligaţia să le ia pentru prevenirea infectării cu virusul Covid-19, respectiv: spălarea mâinilor cât mai des posibil cu apă şi săpun sau dezinfectarea cu un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool; triajul la intrarea în societate; utilizarea măştilor de protecţie; evitarea contactului cu persoane care sunt suspecte de infecţii respiratorii acute; evitarea atingerii nasului, ochilor sau gurii cu mâinile nedezinfectate; acoperirea gurii, nasului în caz de strănut și dezinfectarea periodică a suprafeţelor de contact cu soluţii pe bază de clor sau alcool.