spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomePrima PaginăFemeie înjunghiată după ce a iertat ameninţările iubitului (video)

Femeie înjunghiată după ce a iertat ameninţările iubitului (video)

Au intrat în relaţii sperând că vor reuşi să clădească familii fericite, însă au sfârşit prin a ajunge la spital bătute şi umilite, la un pas de a-şi pierde viaţa. Aşa s-ar putea rezuma în doar câteva cuvinte poveştile a sute de botoşănence pentru care viaţa alături de parteneri s-a transformat într-un adevărat coşmar. Astfel, deşi suntem în anul 2020, tot mai multe femei ajung să fie victime ale violenţei în familie şi în cuplu.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Unul dintre cele mai şocante exemple a avut loc ieri, când o femeie în vârstă de 45 de ani, din Albeşti, Truşeşti, a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost bătută cu o furcă şi înjunghiată cu un cuţit de fostul concubin, care ulterior s-a sinucis.

Incidentul a avut loc în grădina clădirii care adăpostea halta CFR din localitatea. Femeia se despărţise de câteva luni de iubitul său şi locuia cu chirie în clădirea haltei. Ieri dimineaţă, aceasta lucra în grădină, iar la un moment dat bărbatul de 47 de ani, care trecea pe stradă, a observat-o şi a intrat peste ea în gospodărie. Fără a sta prea mult pe gânduri, acesta a tăbărât cu pumnii şi picioarele asupra femeii, pe care a început să o lovească cu coada de la o furcă, apoi a luat un cuţit pe care îl avea asupra lui şi a înjunghiat-o de trei ori.

 

Victimă salvată de un vecin

 

Norocul femeii a fost un vecin, care a observat scena şi a sărit în apărarea acesteia. Ulterior bărbatul a apelat serviciul 112, iar la faţa locului a ajuns o ambulanţă care a preluat-o pe femeie. Aceasta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe. „Pacienta a ajuns în serviciul de urgenţă cu multiple plăgi înjunghiate în regiunea cervico laterală, regiunea dorsală, produse în urma unei agresiuni. Este stabilă din punct de vedere hemodinamic”, a declarat Ramona Guraliuc, medicul şef al UPU-SMURD.

 

Desfăşurare de forţe pentru prinderea agresorului

 

După atac, agresorul s-a făcut nevăzut, iar în localitate a avut loc o adevărată desfăşurare de forţe pentru prinderea acestuia, în zonă ajungând 40 de poliţişti şi jandarmi, dar şi un câine de urmă. „S-au întreprins imediat verificări pentru depistarea autorului şi tragerea acestuia la răspundere şi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a declarat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

 

Viaţă încheiată sub roţile trenului

 

Căutările poliţiştilor aveau să se termine, însă, brusc după ce oamenii legii obţinuseră mai multe indicii legate de locul unde era agresorul. Un apel la 112 venit de la mecanicul unei locomotive a trenului Dorohoi-Iaşi a anunţat că roţile trenului au trecut peste ceea ce părea a fi o persoană întinsă pe linia de cale ferată. În scurt timp, la faţa locului au ajuns echipaje de Poliţie, dar nimeni nu a putut face nimic, bărbatul fiind pur şi simplu decapitat.

La o privire mai atentă, poliţiştii au realizat că aveau de a face chiar cu bărbatul dat dispărut. Încolţit de poliţişti şi speriat că starea fostei sale partenere de viaţă era foarte gravă, bărbatul şi-a aşezat capul pe linia de tren, mecanicul observând silueta acestuia mult prea târziu pentru a mai putea opri.

 

Plângere penală retrasă în trecut

 

Cazul de ieri este cu atât mai dramatic cu cât, în anul 2018, victima a obţinut de la Judecătoria Botoşani un ordin de protecţie împotriva autorului, acesta din urmă fiind cercetat într-un dosar penal pentru infracţiunile de ameninţare, distrugere şi nerespectarea hotărârii judecătoreşti, dosar care a fost soluţionat cu clasare, întrucât victima s-a împăcat cu el şi şi-a retras plângerea penală.

 

Tânără salvată după un incident similar 

 

Cazul de ieri, nu este, din păcate, unul singular. Astfel, în luna ianuarie a acestui an o fată în vârstă de 19 ani a fost transportată în stare critică la Iaşi după ce a fost înjunghiată de mai multe ori de iubitul ei. Incidentul a avut loc în localitatea Dracşani, comuna Suliţa, chiar în casa în care cei doi locuiau. Iubitul fetei, în vârstă de 24 de ani, venise cu alţi doi tineri acasă pentru a bea împreună cu aceştia. Trezindu-se cu musafiri nepoftiţi, tânăra i-a reproşat acest lucru partenerului său. Enervat de comportamentul iubitei, acesta şi-a ieşit din minţi, a pus mâna pe un cuţit de pe masă şi a început să o lovească cu violenţă.

Speriată, aceasta a reuşit să scape fugind la o vecină, de la care a cerut ajutor, femeia sunând la 112. La faţa locului a ajuns în scurt timp o ambulanţă. Cu sânge rece şi calm, cel care a aşteptat ambulanţa la şoseaua principală din Dracşani a fost chiar agresorul, care le-a îndrumat pe cadrele medicale către locul în care iubita lui zăcea plină de sânge. Întrebat dacă ştia ce s-a întâmplat, acesta a negat şi a bâlbâit câteva cuvinte, fără a spune, însă, nimic concret.

La plecarea spre spital, tânărul s-a urcat şi el în ambulanţă pentru a le îndruma pe cadrele medicale spre ieşirea la şosea. Doar că între timp, fata a spus că cel care o înjunghiase era iubitul său, astfel că în momentul în care autosanitara s-a intersectat cu echipajul de poliţie trimis la faţa locului, cei din autosanitară le-au făcut semn oamenilor legii pentru a opri.

Aceştia l-au reţinut imediat pe agresor.

Tânăra de 19 ani are doi copii în vârstă de doi şi respectiv patru ani cu un alt bărbat.

Agresorul a fost trimis în judecată şi condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru tentativă de omor. Totodată, acesta a fost obligat de instanţă să plătească costul îngrijirilor medicale de care a beneficiat victima, dar şi suma de 15.000 de euro către fosta concubină cu titlu de daune morale.

Sentinţa nu este definitivă şi a fost atacată cu apel.

În timpul cercetărilor, însă, poliţiştii au găsit într-una dintre camere un prelungitor electric, având un nod în formă de laţ la unul din capete, dar şi cu o pată de sânge pe el, iar deasupra plitei, pe o grindă din tavan, anchetatorii au observat un cui orientat în jos, semn că tânărul este posibil să fi avut în gând să se sinucidă, în momentul în care a realizat ce a făcut.

 

Femeie terorizată de concubin

 

O altă agresiune a avut loc cu doar câteva zile înainte, într-un cuplu din municipiul Botoşani, când un bărbat care şi-a terorizat concubina a fost ridicat de jandarmi şi acuzat de agresiune, ameninţare şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Scena s-a petrecut în apropierea gării, când femeia, mamă a unui copil, care fusese lovită şi ameninţată cu un cuţit, a sunat la 112 şi a cerut ajutorul forţelor de ordine. Jandarmii l-au depistat pe bărbat la intrarea în scara căminului, l-au băgat în dubă şi l-au dus la sediu, asupra lui fiind găsit şi un cuţit.

 

Violenţă domestică ignorată de autorităţi

 

În ciuda acestor exemple şi într-un judeţ unde consumul de alcool atinge cote alarmante, iar fenomenul vine „la pachet” cu unele corecţii aplicate în principal soţiilor, reprezentanţii primăriilor din judeţ raportează că în comunităţile lor nu există cazuri de violenţă domestică. Altfel spus, unor funcţionari, plătiţi regeşte de stat, le este mai simplu să transmită că nu există astfel de cazuri în comunităţile lor, decât să se implice în sprijinirea victimelor violenţei. Acestea ar putea fi incluse în cadrul unui proiect derulat la nivel naţional, în colaborare cu direcţiile de asistenţă socială din ţară, proiect care beneficiază de finanţare europeană.

„Am făcut convenţii cu Protopopiatul, cu Judecătoria, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Direcţia de Sănătate Publică, cu alte instituţii, însă nu am identificat niciun caz”, a declarat Doina Nacu Manole, director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC).

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
1.6 ° C
2.6 °
1.1 °
77 %
8.6kmh
72 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...