spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTCamera de Comerț îl aduce la Botoșani pe ministrul Muncii

Camera de Comerț îl aduce la Botoșani pe ministrul Muncii

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, va veni la Botoșani pentru a se întâlni cu oamenii de afaceri din județ. Întâlnirea va avea loc pe 10 iulie și va fi organizată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Botoşani, organizație care a anunțat că va iniția în perioada următoare o serie de întâlniri între întreprinzătorii locali și reprezentanții factorilor de decizie la nivel central, indiferent de apartenența lor politică, funcție de disponibilitatea și interesul manifestat de aceștia.

Locul în care se va desfășura această întâlnire nu a fost stabilit și asta din cauza necesității respectării prevederilor legale privind adunările publice din perioada stării de alertă. „În funcție de numărul de firme care vor confirma prezența, vom stabili și vom comunica în timp util locația în care va fi organizată acțiunea”, se arată într-un comunicat al CCIA Botoșani.

Pentru ca această întâlnire să fie cât mai eficientă, reprezentanții CCIA Botoșani solicită firmelor din Botoșani să transmită pe adresa de email secretariat@cciabt.ro, până pe data de 4 iulie 2020, o sinteză a problemelor cu care se confruntă în această perioadă și care intră în aria de competență ministrului Muncii, Violeta Alexandru.

Confirmarea participării la întâlnirea cu ministrul trebuie comunicată până cel târziu marți, 7 iulie 2020, la tel 0331.711.039, 0749.530.478, 0744.434.961 sau email secretariat@cciabt.ro.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
11.2 ° C
12.7 °
11.1 °
74 %
1.8kmh
10 %
vin
26 °
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...