Ziarista Anca Alexandrescu și-a început interviul de joi cu Dragnea în pușcărie în forță, cu propoziția „Mi-a fost dor de dumneavoastră”.
Fostă mână dreaptă a lui Dragnea, care răspundea de comunicare, plus păzit Viorica Dăncilă, acum Anca Alexandrescu lucrează la Realitatea Plus. Nu afinitățile ei cu Liviu Dragnea sunt importante. Și nici interviul nu l-am urmărit integral, vorba cuiva de pe internet, Dragnea mi-a luat destule, nu vreau să îmi ia și timpul. Mi-a ajuns cât m-am ocupat – ca ziarist – de enormitățile spuse de acest personaj extrem de toxic, care a vrut să fie jupânul României.
Am văzut că a rămas înțepenit în același discurs vetust – și, mai ales, extrem de nepotrivit cu ce trăim noi în perioada asta – legat de statul paralel și Kovesi cea rea. Plus că mai spune că revine în politică, e deja acolo, ca să menționeze cinci minute mai târziu că nu e interesat de politică. Nici nu are cum, momentan e ocupat cu reparat plăcuțe de frână la bulău.
Nici noima interviului nu am înțeles-o, poate Dragnea spera să transmită ceva semnale pentru restul celor legați de el, că în ziua următoare începea dosarul TelDrum la tribunal, unde e și el o piesă importantă. Probabil cea mai importantă, dar asta rămâne la latitudinea justiției.
Ieșirile astea publice sunt bune, totuși. O piedică în calea uitării, cum se zice. Pentru că nu trebuie uitat ce a făcut acest personaj și pleiada sa de slugi prin România, până când l-au pus românii pe liber. Că asta s-a întâmplat, să fie limpede, Dragnea nu a vrut să plece ca prostul, așa spunea, dar oamenii l-au contrazis la alegeri. La fel ca în cazul Ponta, după Colectiv, când apare senzația că e prea mult, că se sare calul prea tare, poporul ăsta reacționează. Ceea ce e un lucru bun, în fond. Păcat că se întâmplă prea rar, după gustul meu.
Ceea ce mai este cert e că orice apariția a fostului lider suprem al PSD produce imense deservicii partidului pe care l-a condus. Nu că l-ar interesa, e o constantă asta, un obicei. Când a intrat în pușcărie nu și-a dat demisia din funcție lăsând partidul cu probleme, la referendumul acela pentru familie le-a interzis pesediștilor să voteze, apoi el s-a dus și a votat liniștit făcându-i complet de râs, servitorii umili ai lui Dragnea, cum ar veni.
Încă nu înțeleg cum un partid așa de mare ca PSD a fost călărit în așa hal și a ascultat fără crâcnire de acest personaj. Plus teleormănenii lui, nu uitați că 70% din guvern era din Teleorman. Fără îndoială că sistemul de organizare a partidelor are un merit important, dar nu și suficient.
Membri de partid disciplinați, pesediștii nici acum nu au scăpat de personajele nocive care au făcut parte din alaiul restrâns al lui Dragnea. Ba chiar cei din tabăra peremistă gen Codrin Ștefănescu sau personaje compromise iremediabil ca Florin Iordache sau Șerban Nicolae încă mai încearcă să aibă un cuvânt de spus. Abia după alegerile din partid vor avea probabil curajul să îi îndepărteze pe indezirabili, de aici și luptele subterane, care sunt feroce, pentru că indezirabilii nu se lasă chiar așa ușor. Avem acolo un soi de hidră cu trei capete, apropiații lui Dragnea, apoi Teodorovici și Dăncilă, plus pesediștii „noi” reprezentați de Ciolacu.
Oricine va câștiga, schimbarea mult trâmbițată a PSD va fi doar de formă, nu de fond, ne-am lămurit ascultând discursul pesedist din ultima perioadă. Asta nu înseamnă că nu trebuie să urmărim ce se întâmplă în PSD. Ba trebuie, este un partid mare, cu un rol important în alegeri și e bine să știm ce au de gând, chiar dacă ei nu prea vor.
Senatorul PSD de Botoșani Doina Federovici declara acum câteva zile, după ce a fugărit din partid un posibil candidat la primărie, că „ce se întâmplă în interiorul partidelor, privește doar membrii partidului”. La prima vedere pare în regulă, dar este complet fals. Ar fi adevărat dacă partidele ar trăi din fonduri proprii. Dar trăiesc și din subvenții de la stat. În 2020, partidele politice parlamentare primesc de la buget de 38 de milioane de euro. PSD ia cam jumătate din sumă. Pentru muntele acesta de bani, luați de la contribuabil, nu mai există secrete.
Adică, dacă tot plătesc, vreau să știu pe ce dau banul, nu? Cine candidează și unde, de ce sunt excluși oameni din partid, cine și pe ce funcții lucrează, pe ce cheltuie banii. Astea toate sunt informații publice, pentru că folosesc bani publici. Cine vrea secrete de partid poate renunța la subvenția respectivă și nu e nici o problemă. Dealtfel, pesediștii știu asta de câteva luni, de când i-a obligat o instanță din Iași să facă public câți bani au cheltuit cu vizitele Vioricăi Dăncilă prin țară, cât a costat elicopterul și toate celelalte din campania prezidențială.
E chiar necesar ca toate aspectele vieții de partid să fie aduse la cunoștința publicului larg. Chiar și numai pentru a ști dacă există pericolul de a ne pomeni – la PSD sau la alt partid, nu contează – cu vreun alt Liviu Dragnea. Sau chiar cu Liviu Dragnea, cine știe ce gânduri va avea când iese din pușcărie.
Pentru că mie nu mi-a fost dor de el, absolut deloc. Și nici nu o să îmi fie. Nici de el, nici de șleahta lui de lingăi.
