Relația Alecsandri – Eminescu, cel puțin în școlile din Basarabia, era prezentată în maniera unui dialog poetic prin lectura fragmentelor din Epigonii („acel rege-al poeziei”) și Unor critici („e unul care cântă mai bine decât mine”), însoțită de comentariile de rigoare.
„Eminescu – scrie Ioan Slavici în Amintiri –, admirator al lui V. Alecsandri, scrisese «Epigonii» după ce citise «Sentinela Română»”. Și totuși, în pofida vârstei, remarcă Slavici, „înrîurirea lui Alecsandri asupra lui Eminescu a fost mai puțin hotărîtoare decît a lui Eminescu asupra lui Alecsandri”. Dintre însușirile lui Alecsandri, Slavici remarca „slăbiciunea, pe care o avea pentru scriitorii mai tineri și mai ales pentru Eminescu, pe care-l socotia mai presus de sine în ceeace privește cultura generală și pregătirea tehnică”. Poate de aceea, după ce s-au cunoscut, în 1874, la ședințele Junimii, atunci când își citea textele, se uita când la Caragiale, când la Eminescu, „de cele mai multe ori la Eminescu – parʼcʼar fi voit să zică: «Dar tu ce zici?»” (I. Slavici, Amintiri. Eminescu – Caragiale – Creangă – Coșbuc – Maiorescu, București, 1924, p. 86-87).
Iar atunci când Nicu Xenopol, în paginile jurnalului „Românul”, „începu să lovească pe Alecsandri”, Eminescu îl puse, în „Timpul”, la locul lui (a se vedea: I. Negruzzi, Amintiri din Junimea, București, 2011, p. 171). În unul dintre articole, Eminescu scria: „Unul abia sfârşeşte liceul, vine să vânză mărunţişuri şi suliman la Bucureşti, îi merge rău o negustorie şi s-apucă de alta: de negustoria literară. Şi acea fizionomie de frizor nu s-apucă doar să critice ceva de-o seamă cu el; nu, de Alecsandri se leagă. D.N. Xenopulos învaţă doppia scriitura şi alte lucruri atingătoare de negoţ în străinătate, dar, întors aci, s-apucă de negoţ estetic în coloanele «Pseudo-Românului», judecând iar de sus în jos autori de cari nici nu e în stare să-şi deie bine seama” (în: Materialuri etnologice privind în parte şi pe d. Nicu Xenopulos, criticul literar de la «Pseudo-Românul», 8 aprilie 1882).
Câteva ședințe ale Junimii, în care erau prezenți Eminescu și Alecsandri, sunt consemnate de Titu Maiorescu în Însemnări zilnice (Vol. II [1881-1886], București):
„Vineri 5/17 Martie 1882. (…) Alecsandri citit despre Constantin Negruzzi, Poni despre minerale de la Broșteni, [Grigore] Steranescu despre Dâmbovița. (…) Cinat la T. Rosetti, seara literature la mine; vre o 26 de persoane”, printre care Alecsandri și Eminescu (p. 46);
„Joi 28 Oct./19 Noem. 82. (…) Aseară, Junimea, cu Alecsandri, Zizia, Gane, d-na Beldimanu, Annette, d-na Rosetti, Mite, Alduleanu (stud. jur. din Pesta), Caloianu, Hermes- Popescu, J. Cerchez, Jipescu, Nica, Chibici, Eminescu, Slavici, Peucescu, Burghele, Nenițescu, în total 23 de persoane. (…) frumosul «Luceafăr» al lui Eminescu, șlefuit. Apoi Alecsandri povestit din viața sa și în special din Montpellier” (p. 132-133).
În Însemnări, Titu Maiorescu notează pe 18/30 octombrie 1883: „încheierea socotelilor despre casa pentru susținerea lui Eminescu și trimeterea lui la Viena într’un institut de boale mintale. (…) Conferența lui Alecsandri a adus 2000 de lei” (p. 201-202).
Pe 14 octombrie, Vasile Alecsandri ținuse o conferință (lectură din „Fântâna Blanduziei”) pentru a aduna banii necesari pentru tratarea lui Eminescu.
O fotografie a lui Vasile Alecsandri se păstrează astăzi în Fondul Documentar Ipotești.
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești
