Vor să o recunoască sau nu, politicienii au pus cruce cotei unice. Şi asta nu de săptămâna trecută când au votat supraimpozitarea pensiilor speciale, ci încă din momentul în care au decis ca anumite venituri, precum toate categoriile de pensii sub 2.000 de lei, să nu fie impozitate.
Renunţarea la cota unică nu e nici o problemă, ci din contra. De câţiva ani de zile susţin, cu riscul de a fi catalogat neocomunist şi mai ştiu eu cum, că aceasta nu mai este în concordanţă cu paradigma economică a României actuale. Argumentele că această cotă era depăşită sunt multiple, iar cel mai important se leagă de polarizarea veniturilor angajaţilor şi pensionarilor. În guvernarea trecută, bugetarii şi pensionarii de lux au devenit şi mai bogaţi, în timp ce majoritatea românilor abia dacă reuşesc să facă faţă majorărilor de preţuri. Creşterea veniturilor populaţiei este necesară şi trebuie să continue, dar astfel încât aceasta să fie una reală şi nu axată doar pe interese de grup, aşa cum s-a întâmplat în trecutul apropiat şi, din păcate, se întâmplă şi în prezent. În timpul guvernării PSD, veniturile parlamentarilor au crescut cu peste 150%, salariile bugetarilor au crescut, în medie, cu 50%, iar valoarea punctului de pensie a crescut cu aproximativ 37,5%, de la 917,5 lei (1 ianuarie 2017) la 1.265 de lei (în prezent). Au venit liberalii şi creşterea salariilor bugetarilor a continuat şi, cel mai probabil, va continua şi creşterea pensiilor. În ce procent, va rămâne de văzut.
Astfel, la anumite categorii de bugetari şi pensionari avem parte de creşteri exponenţiale, în timp ce la altele abia dacă s-au simţit majorările.
Impozitarea progresivă din cazul pensiilor speciale ar trebui introdusă la nivelul întregilor categorii de venituri. E drept că poate nu mai sunt actuale pragurile strânse de venit, dar se pot alege ecarturi mai importante, care să asigure un nivel de trai decent şi să oprească procesul de polarizare a societăţii, care poate produce mari probleme sociale.
În paralel, mai este nevoie şi de o revenire, în cazul pensiilor în special, la creşterile în regim forfetar şi renunţarea la sistemul procentual. Astfel, şi pensionarii din zonele sărace ale ţării vor putea avea nişte venituri mai decente şi vom putea vorbi cu adevărat de dimensiunea socială (nu socialistă) a statului.
Pe de altă parte, o impozitare diferenţiată a veniturilor ar putea aduce şi mai mulţi bani la buget, rezolvându-se astfel şi o problemă de finanţare a deficitului bugetar, care, acum pe pandemie, a scăpat total de sub control.
Aceasta ar putea fi o soluţie, la care cel mai probabil nu vor achiesa membrii partidelor politice, mai ales acum înainte de cele două rânduri de alegeri, locale şi parlamentare, dar ar trebui să se uite cu atenţie în lume şi vor observa că nici o mare putere nu mizează pe cota unică, ea fiind folosită în ţările baltice, Rusia, Bulgaria, Ungaria şi, bineînţeles România. Vi se pare că aceste ţări au reuşit cu adevărat să ajungă din urmă puterile economice ale Europei? Au echilibrat puţin situaţia, dar la o analiză mai profundă o să se vadă că nu datorită cotei unice, ci felului lor de a fi: mai muncitori, mai responsabili, mai corecţi.
Primul pas a fost făcut, acum doar trebuie să mai existe şi voinţa politică pentru a accepta că a devenit istorie cota unică şi să se acţioneze în consecinţă.
