Municipalitatea botoşăneană va realiza o parcare supraetajată, pe Bulevardul Mihai Eminescu, lângă Stadionul Municipal.
„Am propus această investiție Consiliului Municipal, care a aprobat-o cu votul majorității consilierilor. Consider că este un obiectiv important pentru orașul nostru, urmând să deservească spectatorii care vor alege să se deplaseze cu mașinile personale pentru a asista la spectacole sportive sau de altă natură care vor avea loc pe stadion sau în sala polivalentă. De asemenea, parcarea va fi folosită și de persoanele ce locuiesc în zona stadionului.
În același timp, o astfel de construcție, capabilă să ofere sute de locuri de parcare reprezintă o condiție obligatorie pentru ca Stadionul Municipal să poată fi omologat de forurile europene pentru a găzdui meciuri de fotbal din fazele superioare ale competițiilor internaționale”, a anunţat primarul Cătălin Flutur.
Potrivit edilului, reușitele din ultimii ani ale FC Botoșani și perspectiva modernizării Stadionului Municipal impun măsuri în vederea omologării arenei botoșănene pentru disputarea partidelor oficiale din cupele europene.
Contre în Consiliul Municipal de la parcarea supraetajată
La dezbaterea proiectului, viceprimarul Cosmin Andrei a apreciat faptul că primarul propune o parcare pe terenul pe care municipalitatea l-a primit în urma unui schimb perfectat cu dezvoltatorul unui supermarket de pe Bulevardul Eminescu, însă a avut unele obiecţii. „Ideea aceasta de a construi o parcare etajată în imediata vecinătate a Stadionului Municipal încurcă proiectul pe care l-am depus la CNI, acolo unde dumneavoastră aţi promis că faceţi demersuri pentru a mişca acest proiect, nu s-a întâmplat nimic spectaculos. Mai potrivit era o parcare la nivelul solului, astfel încât să nu construim un imobil care să afecteze o eventuală cale de acces secundară pentru noul stadion care va fi reabilitat la Botoşani, mai devreme sau mai târziu. Dezvoltarea stadionului este împiedicată dacă acolo va fi edificată o construcţie. Studiul de fezabilitate, prefezabilitate trebuie să ia în calcul o suprafaţă care va fi integrată în acest complex sportiv şi nu împiedicată de construirea unei parcări. Aveţi alte zone în Botoşani unde putea să propuneţi o astfel de investiţie. Acum doar băgaţi băţul prin gard şi împiedicaţi demersurile pe care le-am făcut până acum. Consider că este doar o iniţiativă tendenţioasă. Eu apreciez că aţi preluat-o de la mine, dar mai potrivit ar fi fost o parcare amenajată fără mari investiţii pe care să o oferim riveranilor acelei zone, sau o parcare deschidă pentru toată lumea, cu plată, dar nu una supraetajată”, a spus Cosmin Andrei.
În replică, primarul municipiului a reamintit că, în momentul în care se perfecta acel schimb de teren, viceprimarul declara că „este un loc perfect pentru o parcare supraetajată”. „V-am dat dreptate atunci şi acum nu vă mai dau dreptate pentru că vă contraziceţi. Deci nu va influenţa sub nicio formă proiectul construcţiei unui nou stadion, ba, din contră, ne va ajuta foarte mult. Nu va obtura nicio cale de acces. O parcare se pretează exact în zona stadionului. Dumneavoastră aţi spus, <acolo vom face o parcare supraetajată>, acum că am propus-o eu, nu mai este bună? Este absolut necesară. Va fi loc suficient pentru că aşa este şi gândită pentru noul stadion, peluza care este acolo se va duce mult înspre teren, ba ne rămân şi locuri de circulaţie. Este absolut necesară o parcare de capacitate mare, lângă stadion, pentru a îndeplini şi condiţiile de omologare a stadionului pentru jocurile internaţionale şi nu numai”, a spus primarul. Edilul a adăugat că parcarea va putea fi folosită de riverani, de cei care vor veni la stadion, dar şi la Sala Polivalentă.
După alte discuţii cu iz politic vizând paternitatea acestei idei, s-a trecut la vot. Proiectul a întrunit 20 de voturi „pentru”, social democraţii Andreea Buiuc, Silvia Diaconu şi Călin Bosovici abţinându-se de la vot.