Întrunit astăzi, 17 iunie, Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean a analizat situaţia a opt inspectori şcolari cărora le expiră mandatele pe 22 iunie. Structura de conducere a IŞJ a făcut propuneri pentru cei care vor ocupa respectivele posturi începând cu data de 23 iunie, propuneri care urmează să fie validate de către Ministerul Educaţiei. Cei opt inspectori au susţinut concurs în urmă cinci ani, au avut patru ani de mandat şi un an de prelungire a acestuia, acordat în conformitate cu prevederile legale.
Inspectorii aflaţi pe final de mandat sunt: Elena Dămii (managementul resurselor umane), Crina Muraru (management instituţional), Ciprian Manolache (limba şi literatura română), Constantin Giosu (limbi moderne), Rodica Mighiu (proiecte educaţionale), Liliana Chira (informatică), Ionuţ Anisie (educaţie fizică), Otiliea Sandu (educaţie permanentă şi activităţi extraşcolare).
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au confirmat faptul că doi dintre cei opt inspectori, respectiv Ciprian Manolache şi Constantin Giosu, vor părăsi echipa IŞJ, în locul lor urmând a fi numite Ana Maria Loghin, directorul Liceului „Alexandru cel Bun” şi Irina Telişcă, directorul Liceului „Grigore Antipa”. Şefii IŞJ au propus ca Elena Dămii, Crina Muraru, Rodica Mighiu, Liliana Chira, Ionuţ Anisie şi Otiliea Sandu să-şi continue activitatea în cadrul IŞJ.
Gabriel Hârtie, inspector şcolar general, nu a dorit să facă precizări în legătură cu schimbările propuse. „Deocamdată s-au trimis propuneri către Ministerul Educaţiei, aşteptăm să vedem ce se decide la nivelul ministerului. Avem o procedură stabilită între minister şi inspectorate, anumite lucruri se pot spune, alte nu. Până nu avem un aviz ministerial, nu vă pot spune nimic”, a declarat Gabriel Hârtie.
Tot pe 22 iunie îi expiră mandatul inspectorului şcolar general adjunct, Paula Gavriluţă, oficial care şi-a câştigat funcţia în urma unui concurs susţinut în anul 2016. Pentru preluarea acestei funcţii a fost propusă Ada Macovei, profesor care a fost inspector şcolar general, în perioada 2009 – 2012.
În IŞJ sunt şi inspectori numiţi cu delegaţie, respectiv cei care nu au dat concurs în urmă cu cinci ani. Aceştia au fost numiţi pe posturi prin detaşare în interesul învăţământului, pentru perioada 1 septembrie 2019 – 31 august 2020. Inspectorii numiţi cu delegaţie sunt: Daniela Trişcă Vicol (matematică), Cristina Sfeclă (educaţie timpurie), Mihaela Filip (istorie – geografie), Irina Juglan (biologie), Olguţa Schiopu (învăţământ primar), Liviu Botezatu (religie), Camelia Axinte (fizică – chimie), Maria Adina Lupaşcu (dezvoltarea resursei umane), Petronia Scripcariu (minorităţi), Laurenţiu Palade (arte), Romică Vărvăruc (învăţământ profesional şi tehnic), Bogdan Surugiuc (management instituţional).