Epidemia pe care încă o traversăm arată din nou cât de importantă e informarea corectă și ce efecte nefaste are informația falsă. Asta pentru că, în general, în perioadele de criză crește numărul adepților teoriilor conspirației și numărul știrilor false. Pe lângă cele reale, care se înmulțesc și acestea datorită faptului că sunt mai multe informații de adus la cunoștința publicului decât într-o perioadă „normală”.
Indiferent de perioadă, suntem supuși unui bombardament informațional. Conform ultimelor statistici, o persoană primește, în perioada actuală, mai multă informație într-o săptămână decât primea un european care trăia pe la 1800 în întreaga lui viață.
E normal în situația dată, când același eveniment este relatat complet diferit de diverse vehicule mass media, ca efortul depus pentru aflarea adevărului să devină frustrant pentru cititor. Asta pentru că gândirea critică e dificilă și incomodă. De fapt, cei mai mulți dintre noi suntem animați de emoții primare – precum frica, furia sau dezgustul – și tindem să credem ceea ce este în acord cu convingerile noastre anterioare.
Așa își croiesc știrile false drumul spre public. Dar știri false nu înseamnă doar acele fake-news, dezinformări și manipulări induse către public cu un scop precis, de obicei. Știrile false mai sunt și rodul neatenției sau nepriceperii ziaristului.
Ce face jurnalistul pentru a nu greși?
Am fost confruntați, în ultimele luni, cu o cantitate imensă de informații false care ne-au parvenit la redacție sau au fost vehiculate în spațiul public.
E ușor de trecut peste povești sau aberații, mai dificil e cu informațiile care par credibile. Întrebarea esențială pentru un ziarist este: „persoana care îmi comunică aceste informații este în măsură să știe ce spune?”. Un ziarist nu își divulgă sursele niciodată, dar trebuie să le cunoască, personal sau online.
Metode de verificare sunt simple și la îndemâna oricui, pentru că acum avem internet. După ce exersezi o vreme, începi să recunoști relativ simplu conturile de Facebook false, de exemplu. Și vezi că „doctorița din Dorohoi” care îți dezvăluie anonim fărădelegile din spital are la profil fotografia unei doamne care are, de fapt, o grădiniță privată în București.
Dacă primele informații par valide, asta nu înseamnă că ziaristul fuge repede la calculator și scrie. Acesta nu e jurnalism, e bârfă. Abia de acum începe documentarea, faza în care reporterul merge pe teren, întreabă, caută, pentru a verifica informațiile primite. Dacă obține confirmările necesare, iese un articol. Dacă nu, nu.
Abia după ce reporterul a adunat informațiile și a scris articolul, înainte de publicare, ajunge în faza de fact-checking. Orice ziar ar trebui să aibă în schema de personal o persoană – sau un departament – care să se ocupe de „fact-checking”. Pe românește, de verificarea faptelor într-un articol deja scris. Operațiunea are loc, evident, înainte de publicarea articolului. Dacă jurnalistul scrie în articol „Era o frumoasă zi de joi”, fact-checker-ul verifică dacă data respectivă a fost, într-adevăr, joi și dacă vremea era, într-adevăr, frumoasă. De abia după aceea articolul pleacă spre publicare și, în cele din urmă, către cititor.
Doar dacă în interiorul redacției există aceste practici de verificare și răsverificare, produsul care ajunge la cititor este de calitate, credibil, și propagarea de știri false din greșeala jurnalistului poate fi evitată.
Ce poate face cititorul?
Greșeala este omenească, spune proverbul, și ea poate apărea chiar și acolo unde măsurile de verificare sunt aplicate riguros. Ce să mai vorbim despre locurile unde graba, lipsa de resurse sau nepăsarea față de cititor predomină?
Cititorul are și el la îndemână metode de verificare. Orice fotografie de pe internet poate fi verificată. Dacă faceți click dreapta pe imagine apare acolo „Google Search”. Dați încă o dată click și aflați ușor unde și când a mai fost publicată respectiva poză. Nu vă opriți la primul ecran de site-uri afișate, pentru că Google afișează rezultatele funcție de popularitatea site-urilor, iar poza poate să fi fost publicată inițial pe site-uri mai mici sau mai obscure.
Puteți folosi, de asemenea motoare de căutare precum Google Images sau tineye.com. Pentru fotografiile trucate există site-uri ca www.truepic.com sau www.fotoforensics.com care vă semnalează imediat că respectiva poză nu este originală. Pentru filme video se folosesc metode identice.
Foarte multe informații false care devin virale pe internet au fost publicate inițial într-un ziar, fără a fi verificate. Detectarea erorilor ne poate convinge să nu rostogolim mai departe în spațiul virtual neadevăruri. Cu toții putem contribui la un mediu online mai curat și mai puțin înșelător, indiferent dacă suntem ziariști sau doar consumatori de media.
– Cătălin MORARU
cmoraru@monitorulbt.ro
