spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTReorganizare Eltrans - Din organigrama societăţii dispar 19 posturi

Reorganizare Eltrans – Din organigrama societăţii dispar 19 posturi

Victor Ivănescu, directorul Eltrans, a explicat care sunt etapele care trebuie parcurse până la înlocuirea tramvaielor cu cele nouă autobuze achiziţionate în baza unui leasing operaţional. „Am constituit Consiliul de Administraţie, în aceste zile îl înregistrăm la Registrul Comerţului, după care aprobăm planul de reorganizare a societăţii, noua organigramă şi noul stat de funcţii. După aceea, încep termenele de notificare, de preaviz, pentru că numai preavizul este de 20 de zile lucrătoare”, a spus Victor Ivănescu.

Potrivit oficialului, reorganizarea societăţii presupune reducerea numărului de angajaţi de la 126 la 107. „Mai avem angajaţi pe perioadă determinată, dar şi colegi care se vor pensiona. Încă nu am stabilit cine pleacă deoarece nu ştim câţi colegi vor accepta să treacă pe posturile vacante”, a adăugat Victor Ivănescu.

Societatea Eltrans are nevoie de 26 de şoferi pentru autobuze. La această dată, 11 vatmani urmează cursurile necesare pentru reconversia profesională. Alţi opt salariaţi din unitate au permis pentru conducerea autobuzelor şi-şi vor lua atestatul la începutul lunii viitoare. Pentru a asigura personalul necesar, unitatea din subordinea Consiliului Municipal va mai angaja încă şapte şoferi.

Directorul Eltrans nu a exclus posibilitatea ca autobuzele să fie scoase pe trasee înainte de 1 august. “Este un calendar pe care l-am preconizat noi, dar poate reuşim să înlocuim tramvaiele mai înainte de 1 august (data anunţată de primarul Cătălin Flutur – n.r.)”, a concluzionat Victor Ivănescu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
18.8 °
17.8 °
61 %
0.5kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...