Din cauza ploii torențiale care s-a abătut în această după-amiază asupra municipiului Botoșani, rețeaua de canalizare nu a mai făcut față, iar unele străzi s-au transformat în lacuri. Echipajele de poliție au intervenit și au întrerupt traficul.
Pe strada Pacea, în apropierea intersecției cu bulevardul Mihai Eminescu, apele au acoperit o mare parte din carosabil, iar trei mașini au rămas blocate. În urma unui apel pe 112, la fața locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri, care urmează să degajeze apa.
Probleme s-au întregistrat și în sensul giratoriu din intersecția străzilor Împărat Traian și Octav Onicescu, unde canalizarea a refulat, iar apele au acoperit inclusiv rondul din mijlocul intersecției. Din această cauză, un alt autoturism a rămas blocat între ape. Pompierii au intervenit și aici pentru eliberarea carosabilului.