Într-o zi de duminică, pe 21 decembrie 1886/12 ianuarie 1887, cu trenul Orient-Fulger, Livia Maiorescu părăsea România, însoțind-o pe mama sa, Clara, spre Berlin. Plecarea ei este consemnată de T. Maiorescu în „Însemnări zilnice” (Vol. II [1881-1886], București, p. 373).
În 1892, Livia se căsătorește cu Eugeniusz Dymsza, nobil polon, cu averi în Lituania, inginer, absolvent al Facultății de Drumuri și Comunicații din Sankt Petersburg. Eugeniusz Dymsza cumpără moşia de la Ilzenberg, unde va locui cu Livia și cele trei fiice ale lor: Janina-Klara, Liwia şi Eugenia. Eugenia, fiica mai mică a decedat în 1905, la vârsta de 3 ani. În 1918, a decedat Eugeniusz Dymsza, Livia continuând să locuiască, cu cele două fiice pe domeniul Ilzenberg.
Livia Dymsza-Maiorescu revine în România, în 1941, cu fiicele sale și două nepoate, stabilindu-se la Câmpulung-Muscel.
În Fondul Documentar Ipotești se păstrează o scrisoare, din 1945, a Liviei Dymsza-Maiorescu, adresată Societății tinerilor autori români:
„Domnule Președinte
Ca din basmele lui Grimm ne-a căzut din cer «o ploaie de aur», zice basmul, dacă nu chiar ploaie de aur, oricum 100000 lei.
Suntem 5 alungate de războiul acesta crunt din belșugul unei vieți normale, doi copii (care mai învață), eu, de 82 de ani, ne mai putând fi de vre-un folos dând și-acum lecții, și două fiice ale mele. Ele două cu toate lecțiile lor de limbă engleză și franceză, cu prețurile actuale atât de urcate cu greu pot agonisi banii necesari pentru (…) traiul fie el cât de modest.
Ciudată mai e și viața omului! Oare când venea în anii 1979-80-81 etc. Eminescu de dejuna de 3-4 ori (ba când era redactorul Timpului în fiecare zi) pe săptămână la noi în str. Mercur, nr. 1 ca să își tot înghită cafelele lui turcești până ce merge fie la vre-o 2-3 ceasuri după amiază în vre-un birt apropiat să mănânce un borș sau o «mâncare» oare-care sau când am plecat la Viena de Sărbătorile Paștilor cu tatăl meu, Titu Maiorescu, și el [l-a] luat atunci pe tânărul scriitor Caragiale cu noi, ca să vază și el altăceva decât numai Bucureștiul, săi dat prin minte că «autori tineri» din alte generații vor veni în ajutor fiicei lui de 82 de ani cu copiii ei?
Împăratul roman Titus zicea că și-a pierdut ziua, în care nu făcuse cuiva un bine. După spusele lui, Dstră nu ați pierdut-o, iară eu vă mulțumesc cu toată recunoștința noastră.
Livia Dymsza
Născ. Maiorescu
Câmpulung-Muscel
Str. Lascar Catargi 1b
2 Decembrie 1945”
Livia Dymsza-Maiorescu se stinge pe 26 august 1946 și este îngropată la cimitirul Bellu, respectându-i-se astfel dorința. Fiicele – Janina-Klara și Livia – părăsesc România și se stabilesc în Polonia. Janina-Klara, născută în 1894, a decedat în 1991. Livia, născută în 1899, a decedat în 1970.
Cele două nepoate, despre care scrie Livia Dymsza-Maiorescu sunt fiicele Janinei – Janina-Teresa (1926-2014) și Teresa-Eugenia (n. 1932) (http://www.sejm-wielki.pl/b/5.331.26 – accesat 06.09.2020).
