România este genul de ţară frumoasă despre care mulţi spun că nu prea merită asemenea locuitori şi cu siguranţă nu merită să fie guvernată de actualii conducători. Cele trei decenii de democraţie sălbatică au produs schimbări vizibile în peisajul natural şi cel antropizat. Mai prost stăm la capitolul mentalitate. Încă nu ne-am dezbărat de apucături comuniste. Ceauşescu nici măcar n-a visat că va fi mai adorat după moarte decât atunci când trăia şi făcea risipă de indicaţii preţioase. Foştii comunişti trag sforile în politică şi administraţie şi, în cazul în care s-au mutat într-o lume mai bună, au predat ştafeta odraslelor.
O vizită prin România e capabilă să creeze senzaţia de deja-vu. Nu poţi parcurge mai mult de zece-cincisprezece kilometri fără să să dai peste o pancartă sau măcar o inscripţie pe peretele vreunei clădiri care are datoria să te informeze că reabilitarea sau chiar construcţia de la zero a fost posibilă doar datorită sprijinului Consiliului Judeţean din judeţul respectiv. Botoşănenii au avut parte de o variantă extremizată a fenomenului pe vremea lui Florin Ţurcanu, când acesta a ţinut morţiş să aducă la cunoştinţa tuturor trăitorilor din judeţ mesajul „cetatenii sunt sprijiniti de presedintele Consiliului Judetean”. Nu de Consiliu ca atare, ci de preşedinte. Consiliul Judeţean sunt eu… Mai bine de două sute de panouri răspândite prin toate colţurile judeţului. Să ştie oamenii cui anume să mulţumească pentru promisiuni.
Prin judeţele învecinate nu e spectacol sau manifestare publică la care să nu se mulţumească pentru sprijinul acordat Consiliului Judeţean, dar mai ales preşedintelui acestuia. Ceauşescu n-a murit; trăieşte încă – şi trăieşte bine – într-o mulţime de Ceauşeşti mai mici, de nivel judeţean, dar care au nişte apucături dictatoriale ceva de speriat. Au pretenţia ca ei să taie şi să spânzure, să angajeze şi să concedieze după bunul plac, să-şi tragă partea din orice afacere pe bani publici şi să încaseze şpaga pentru a aproba investiţiile private. Ţin să li se mulţumească şi dacă-şi arată mutra pe la un eveniment la existenţa căruia nu au contribuit nimic. Pentru că ei sunt noua generaţie de Ceauşeşti ce cred cu tărie că, dacă sunt pomeniţi de dimineaţa până seara, oamenii vor ajunge să li se închine şi să-i pomenească în rugăciunile lor. Şi să-i voteze… N-au învăţat mare lucru din păţania Cârmaciului care, în decembrie ’89, a rămas oficial singurul comunist din ţară. A, să nu uităm nici de Savantă. Or fi fost doar doi, dar au reuşit să se multiplice.
Lunile acestea s-a cam terminat cu motivele de laudă la adresa preşedinţilor de Consilii Judeţene. Dintr-o dată au realizat că nu e bine să-şi asume tot ce se întâmplă în judeţ, mai ales dacă acesta a fost zdravăn lovit de viroza chinezească. Au uitat zilele minunate când, dacă nu aveau de inaugurat un spital, mergea şi o ambulanţă sau un pat de la terapie intensivă, un loc de parcare sau pur şi simplu marcau o vizită la spital pentru a constata cât de bine merge treaba pentru că aşa a dat preşedintele ordin.
Acum se spală pe mâini chiar cu mai multă implicare decât recomandă cei mai prăpăstioşi medici. Nu sunt ei de vină pentru ce s-a întâmplat. Sunt alături de familiile celor care au căzut în lupta cu coronavirusul şi le transmit condoleanţe, sincere păreri de rău şi… Şi să fie lăsaţi în pace, pentru că nu e vina lor. Există medici, există echipamente medicale, există un minister; de acolo să se ceară răspunsurile, nu de la ei. Alta e treaba preşedinţilor de Consiliu Judeţean.
Curios, foarte curios… În vremurile liniştite Ceauşeştii judeţeni aveau pretenţia să le fie legat numele chiar şi de un festival comunal la care tot omul era invitat să bea şi să mănânce pe banii lui, muzica fiind pusă la dispoziţie de Consiliul Judeţean – scuze, de către preşedintele acestuia – prin Direcţia de Cultură. Nu prea se justificau mulţumirile către preşedinte, dar se practica. Era necesar să ştie fiecare cetăţean cine trage sforile. Numirea directorilor de spitale, achiziţiile şi investiţiile în spitale tot pe la preşedinţi treceau. Cât de bine le-au chivernisit se vede zilele acestea mai mult ca niciodată. În spatele dezastrului din sănătate se ascund şi preşedinţii de Consilii Judeţene. Nu e cazul să nege; cel puţin dacă ţinem cont de preocupările de dinaintea pandemiei când, cu gândul la un nou mandat, se lăudau că până şi râurile curg la vale datorită lor. Acum s-au răzgândit şi se leapădă de spitale şi dezastrul dintre pereţii acestora.
Domnilor preşedinţi… În campania electorală aţi aruncat vorbe mari. Vom fi împreună la bine şi la rău. Vom lupta împreună, vom aduce prosperitatea, vom face spitale şi autostrăzi… Spitale nu prea există, dotarea multora s-a făcut din donaţii. Asumaţi-vă şi ce n-aţi făcut, îndrăzniţi să vă recunoaşteţi greşelile. Voi aţi numit politic manageri de spitale tot felul de patroni de restaurante şi de firme de pompe funebre (cum s-a întâmplat la Piatra Neamţ). Voi aţi netezit calea spre parvenire pentru tot felul de incapabili ale căror decizii au dus la adevărate tragedii. Vina e şi la voi. Mai ales la voi. E timpul potrivit pentru un pas în spate. Vin alegerile; lăsaţi loc liber pentru alţii. Sunt destui care n-au făcut din Ceauşescu un model de viaţă şi activitate politică. Merită şi ei, merităm şi noi un viitor mai bun.
