Un cioban din localitatea Hăneşti a fost găsit spânzurat, aproape în putrefacţie, în propria casă, după ce nu mai fusese zărit prin sat de mai bine de o săptămână. Descoperirea macabră a fost făcută sâmbătă seară.
Apelul la 112 a fost făcut de un vecin de-al bărbatului, venit la el acasă pentru a-l chema să îi ceară ajutorul la câteva treburi pe lângă gospodărie. Acesta ştia că bărbatul de 47 de ani venise acasă din ţară, unde fusese cioban la o stână timp de câteva luni, dar nimeni nu îl mai văzuse de aproape două săptămâni. Ştiind că bărbatul ajuta pe cei care aveau nevoie şi muncea cu ziua la oricine îi cerea, vecinul său a mers la el la casă pentru a-i cere ajutorul. A descoperit cu groază că acesta era mort. „S-a uitat pe geam şi l-a văzut atârnând în ştreang. A sunat imediat la 112 şi au venit Poliţia şi Salvarea. Casa lui e destul de retrasă faţă de sat, de aia nimeni nu prea îl vizita, că era izolat”, a spus o femeie din localitate.
La faţa locului a ajuns un echipaj de Poliţie, care l-a dat jos din ştreang pe bărbat, după care a ajuns şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), însă cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul, care survenise cu cel puţin 5-6 zile în urmă, cadavrul prezentând deja urme de descompunere.
Cazul a fost preluat de poliţişti, care au deschis un dosar penal şi au solicitat efectuarea unei necropsii pentru a afla cu exactitate cauza decesului.