„Or ce nedumerire mai ai în privința familiei mele – îi scria Matei Eminescu lui Corneliu Botez – sunt la dispoziția Domniei tale, să ți-o lămuresc afară de originea tatălui meu, pe care n-o știu precis și n-au știut-o nici unul dintre frați, și iată pentru ce: tata evita s-o spună și de câte ori întrebam careva dintre noi că cine a fost tatăl său, el schimba vorba și, sever precum era cu noi, nu ne mai dădea mâna să insistăm. Ceea ce știm o știm din spusele mamei, care ne spunea că, după ce a cumpărat Ipoteștii, a venit pe la el un frate al lui, îmbrăcat țărănește (țăran curat), care vorbea perfect moldovenește, dar cu tata a vorbit mai mult rusește, adică rutenește (căci rusește adevărat se zicea muscălește). Zicea mama că într-adins, ca să nu priceapă dânsa despre ce anume vorbeau. Mai târziu, a venit pe la el și mamă-sa, țărancă și ea, care însă nu știa altă limbă decât moldoveneasca” (după: A.Z.N. Pop, Contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu, București, 1962, p. 293).
Studiile biografice, dacă nu în întregime, în mare parte, „au lămurit” originea lui Gheorghe Eminovici, fiul lui Vasile Eminovici și al Ioanei Sărghie, născut la Călinești.
Fratele, despre care scria Matei Eminescu, așa cum îl identifică și Ion Roșu, „nu era altul decât Ioan Eminovici” (I. Roșu, Legendă și adevăr în biografia lui M. Eminescu. Originile, București, 1989, p. 139), care, căsătorit cu Maria lui Ștefan Mareci din Șerbăuți, va avea cinci copii, „dintre care (…) cel de-al treilea născut, George, îi va perpetua numele” (I. Roșu, p. 138). George are, la rândul său, o fiică, Xenia, care se va căsători cu vărul ei, Nicolae Huțan. Nicolae Huțan (prin tatăl său, Vasile Huțan, căsătorit cu Eudochia) era descendentul Mariei, sora mai mare a căminarului și primul copil al familiei Eminovici.
Nicolae Huțan și Xenia vor avea o fiică, Iulița, care se va căsători cu Ion Steciuc. Fotografia descendenților pe această linie a familiei Eminovici se păstrează astăzi în Fondul Documentar Ipotești.
Matei Eminovici mai amintea despre un frate al lui Gheorghe Eminovici: „Tata a mai avut un frate anume Ștefan, pe care-l adusese pe lângă sine la Dumbrăveni, dar a murit de holeră. Și pe acesta îl pictase pictorul adus la Dumbrăveni, dar în format mai mic, ca pe mama. Acest portret îl avea tata în perete în camera lui de culcare. Era mai tânăr ca tata, ca și cel venit pe la el din Călinești și după pictură nu semăna cu tata; numai nasul parcă aducea puțin cu al tatei”. Acest frate mai mic al căminarului se numea Ștefan. Despre el, V. Gherasim aflase din „condica născuţilor (…) că s-a născut în 24 ianuarie 1818 st. v. şi fu botezat de preotul Nicolae Sevescu” (V. Gherasim, În satul Eminovicienilor, în: „Bătălia bucovineană pentru Eminescu”, Suceava, 2012, p. 17). „Ştefan, presupunea V. Gherasim, intră într-o mănăstire, unde trăi în rugăciune şi post, până la moarte” (V. Gherasim, p. 22). După Ion Roșu, „departe de a fi avut o fire sfioasă, predispusă la misticizm, el arătă dimpotrivă să fi fost «forate glumeț» (…), amuzându-l, se pare, cu snoavele sale pe Balș” (I. Roșu, p. 143). După toate probabilitățile, Ștefan a murit în timpul epidemiei de holeră, care a izbucnit la Dumbrăveni în 1848.
