Din când în când statul îşi aduce aminte şi de cetăţeanul de rând şi fie declară că începe lupta contra evaziunii fiscale, fie încearcă să demonstreze că taxele şi impozitele sunt atât de bine cheltuite în folosul nostru încât ar trebui să cerem mărirea acestora. Aşa, să ne fie nouă mai bine. Au existat ceva campanii de sensibilizare a contribuabilului român. România funcţionează cu taxele tale. Mesajul nu doar că n-a fost recepţionat cum trebuie, dar i-a şi iritat pe români. Şi asta pe bună dreptate. Ştim cu toţii cum sunt cheltuiţi banii adunaţi la buget. Angajări la stat pe salarii neverosimile, deşi năimitului nu i se cere să facă mai nimic; uneori e de ajuns să se prezinte la serviciu sau nici măcar atât.
Cu ceva ani în urmă un angajat la buget aproape că a rupt uşa instituţiei la care, cică, lucra. A crezut că e blocată şi a tras de ea până a pornit sistemul de alarmă. Echipa de intervenţie i-a explicat năucului că instituţia respectivă şi-a mutat sediul cu doi ani în urmă. Secvenţă demnă de filmele cu şi pentru proşti?! Mai degrabă realitate românescă. Angajăm la stat, plătim de la buget, România funcţionează cu taxele tale. Nu-ţi plăteşti dările? Rişti să gripezi un mecanism de o fineţe extraordinară, care înregistrează creşteri economice record an de an. Mda, aşa se întâmplă când economia e la pământ şi orice zvâcnire nu poate fi decât ascendentă. Poţi s-o relansezi când vrei şi de câte ori vrei fără prea mari eforturi şi cu creşteri economice uluitoare.
Banii statului au fost risipiţi în proiecte fanteziste, adesea derulate doar pe hârtie. Aparent prostie în toată regula, însă cineva a avut mereu de câştigat din aceste acţiuni mâncătoare de bani. Achiziţii şi contracte cu dedicaţie, la preţuri astronomice. Băieţii deştepţi au ştiut cum să profite de conjuncturile puse la dispoziţie de toate guvernele care s-au perindat pentru a ne face viaţa mai bună. Pe banii noştri, evident.
Din păcate, sacul s-a golit. În luna martie toate încasările statului s-au dus pe salarii şi pensii. În aprilie situaţia a devenit şi mai gravă. Cumva, din sacul gol a fost scos mai mult decât era. Împrumuturile au salvat situaţia de moment, dar bugetul tot gol a rămas. Despre investiţii în economie nici pomeneală. Nu s-au făcut investiţii semnificative în Sănătate, unde era mare nevoie. Majoritatea dotărilor au fost făcute cu donaţii de la persoane particulare, societăţi, ONG-uri şi de la Biserica Ortodoxă. În schimb Guvernul a făcut ce ştie mai bine. A pus şefi pe criterii politice, a continuat să angajeze amante şi rubedenii şi să risipească puţinii bani în contracte cu dedicaţie.
Momentan există un motiv de bucurie. România urmează să primească de la Uniunea Europeană peste treizeci de miliarde de euro, bani ce trebuie utilizaţi pentru redresarea economică. E bine că primim; partea proastă e că nu dispunem de oameni capabili să gestioneze aceste resurse; cel puţin nu în sectorul de stat. Este evident încă de la început că principalele eforturi ale guvernanţilor vor fi depuse în direcţia fraudării acestora şi nu a utilizării constructive. Aşa s-au obişnuit de decenii întregi. Furăm de la stat, furăm de la Uniune; nu băgăm mâna în buzunarul oamenilor. Ceea ce mulţi încă ignoră e faptul că, atunci când vine vorba de dat banii înapoi, tot românul de rând e cel care trebuie să se scotocească prin buzunare.
Din păcate, mâna statului e tot mai pregătită de acţiune. Liberalii au promis măriri de pensii şi, dacă vor să obţină scor bun la alegeri, Orban va trebui să o facă, mai ales că speră să rămână premier până va ieşi la pensie, poate şi mai încolo. Nu de alta, dar e ruşinos să redevină şomer, ca ilustra sa înaintaşă.
Suntem în criză şi singura soluţie pentru gaşca de profitori este să crească taxele şi impozitele. Se va întâmpla în viitorul foarte apropiat, în ciuda promisiunilor lui Cîţu. Va reîncepe lupta cu evaziunea şi televiziunile vor încasa sume consistente pentru a derula campanii privitoare la necesitatea onestităţii când vine vorba de achitat obligaţiile fiscale faţă de stat. O mascaradă plătită de bani publici, evident.
Este nevoie de onestitate, dar mai ales din partea statului. Însă statul, ca instituţie supremă, îşi ignoră rolul şi acţionează în favoarea unei găşti de parveniţi şi nu a cetăţeanului de la care pretinde corectitudine fiscală. În momentul de faţă statul este departe de menirea sa teoretică. Este, fără exagerare, cel mai mare evazionist şi spălător de bani, organizator de scheme şi campionul escrocheriilor. Instituţiile responsabile au asistat pasive la spolierea banului public. Erau ocupate să instrumenteze mica evaziune fiscală; baba care vinde usturoi la colţ de stradă. Marile mânării au fost trecute cu vederea tocmai de statul care cere bani şi cinste.
Nu e firesc ce se întâmplă, însă tolerăm. Tolerăm să ni se pretindă bani, dar să nu ni se ofere nimic. Creşterea economică se măsoară doar în angajaţi la stat. Sănătatea e moartă de multă vreme. Educaţia a ajuns în faza de surogat virtual.
Suntem pe drumul cel bun. Din păcate, păşim în direcţia opusă. Şi asta din cauza faptului că cel mai mare evazionist nu are puterea de a începe curăţenia cu ograda proprie.