spot_img
luni, aprilie 21, 2025
AcasăLocal BTÎnvăţământul botoşănean este în doliu - Profesorul Mărioara Papară a plecat la...

Învăţământul botoşănean este în doliu – Profesorul Mărioara Papară a plecat la Ceruri (video)

Învăţământul botoşănean este în doliu. A plecat la Ceruri un îndrăgit, apreciat şi respectat dascăl botoşănean. Mărioara Papară, profesor de chimie, fost director adjunct al Liceului Textil („Alexandru cel Bun”) a fost chemată de Dumnezeu să intre în cancelaria din Ceruri, alături de alţi mari dascăli botoşăneni.

Vestea i-a îndurerat pe toţi cei care au cunoscut-o şi apreciat-o, foşti colegi, dar şi foşti elevi care au avut bucuria şi onoarea de a fi pregătiţi de un profesor deosebit, dedicat profesiei.

A plecat spre stele, un dascăl care şi-a iubit şi respectat profesia, dar, mai ales, un dascăl care a iubit copiii şi a fost iubită de copii şi respectată. Poate nu toţi au urmat chimia, dar, cu siguranţă, mergeau cu plăcere la orele de chimie. A plecat la stele o DOAMNĂ, în adevăratul sens al cuvântului, un om cu o frumoasă educaţie, cu mult bun simţ, veselă şi cu un suflet mare, modestă, aşa cum spiritele alese ştiu şi pot fi. O carte închisă pentru cei superficiali şi egoişti, o lecţie de viaţă dedicată celor din jur pentru cei care au iubit-o şi au reuşit să descopere marea ei omenie. A plecat spre o lume mai bună şi unde , cu siguranţă, va fi iubită şi preţuită , aşa cum merită un astfel de om, lăsându-ne fără glas, trişti şi nedumeriţi, neputând spune decât o rugăciune către Bunul dumnezeu, rugându-L să o ierte şi să o odihnească în pace”, este mesajul scris pe facebook de Gabriela Luminiţa Bogdan.

Colectivul Liceului „Alexandru cel Bun” a transmis un mesaj de rămas bun. „Foștii colegi și conducerea Liceului <Alexandru cel Bun> Botoșani deplâng plecarea în lumea de dincolo a celei care a ghidat în fascinanta lume a chimiei numeroase generații de elevi și a îndrumat, în calitate de director adjunct, în perioada 1980 -1990, unitatea de învățământ, doamna profesoară MĂRIOARA PAPARĂ. Drum lin printre îngeri, condoleanțe familiei!”, au transmis aceştia.

Anul trecut, pe 30 iunie, Mărioara Papară s-a întâlnit cu foştii colegi de liceu. Aula Colegiului „AT Laurian” a găzduit atunci o festivitate de o deosebită încărcătură sufletească. Cei care au absolvit această prestigioasă unitate de învăţământ în urmă cu jumătate de secol s-au întâlnit pentru a depăna amintiri, cu multe emoţii, dar şi cu gândul la colegii şi profesorii care nu mai sunt în această lume. Foştii liceeni, ajunşi profesori, ingineri, arhitecţi, economişti, directori de licee şi şcoli generale, persoane super calificate în alte domenii de activitate au dorit să facă o călătorie în timp şi să retrăiască emoţiile anilor când erau liceeni. Au reuşit să-şi ascundă emoţiile şi lacrimile cu zâmbete largi şi cuvinte spuse din suflet, cuvinte de preţuire pentru dascălii care i-au format ca oameni. Mărioara Papară le-a transmis celor prezenţi toate cele bune, adăugând „să ne vedem şi la 60 de ani”.

Din păcate, ea nu va mai ajunge la acea întâlnire, dar, cu siguranţă, îşi va păstra locul în sufletul tuturor celor care au preţuit-o.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
25.6 ° C
25.6 °
25.5 °
35 %
3.3kmh
0 %
lun
26 °
mar
25 °
mie
24 °
J
24 °
vin
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Au mai prins curaj acuma, au văzut că chiar vine primăvara.

EDITORIAL

Trăim o lume fragmentată de conflicte care au tendința de a se globaliza și de polarizări culturale duse la extrem. Se simte însă o...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...