Pregătirile pentru examenul de Bacalaureat au intrat pe ultima sută de metri. Înscrierile pentru acest examen naţional debutează pe 3 iunie, absolvenţii de liceu având la dispoziţie o săptămână pentru a se înscrie. Potrivit calendarului aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei, în perioada 11 – 17 iunie va avea loc echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale, conform unei metodologii realizate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și aprobate prin ordin de ministru.
Prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română, este programată pe 22 iunie şi va fi urmată pe 23 iunie de proba scrisă la limba şi literatura maternă.
Absolvenţii de liceu vor susţine pe 24 iunie proba obligatorie a profilului, iar pe 25 iunie, proba la alegere a profilului și a specializării. Rezultatele vor fi anunţate pe 30 iunie, până la ora 12.00. Candidaţii nemulţumiţi de rezultate vor avea posibilitatea să depună contestaţii pe 30 iunie, în intervalul 16.00 – 20.00, respctiv pe 1 iulie, între 8.00 şi 12.00. Lucrările ale căror note vor fi contestate vor fi reevaluate în perioada 1 – 5 iulie, urmând ca pe 5 iulie să fie afişate rezultatele finale.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, în contextul epidemiologic actual, se consideră centru de examen unitatea de învățământ la care s-au înscris cel puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și/sau din seriile anterioare. În fiecare centru de examen, în fiecare sală candidaţii vor fi repartizaţi la o distanță de minim doi metri unul față de celălalt stânga/dreapta – față/spate. Sălile de examen și sălile în care își desfășoară activitatea comisia din centrul respectiv trebuie să fie în aceeași clădire, asigurându-se în toate sălile supravegherea audio – video.
Până la data de 8 iunie 2020, Comisia județeană de bacalaureat va nominaliza centrele de examen dintre unitățile de învățământ care îndeplinesc toate condiţiile stabilite de minister, centrele zonale de evaluate, precum și unitățile de învățământ arondate acestora. Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minim 500 de candidați și maxim 1.000 de candidați.
Elevii care se află în izolare sau cei confirmați pozitiv cu noul coronavirus, cei care au diferite afecțiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecție/de a dezvolta complicații asociate infecției Sars-CoV-2 vor susține probele pentru examenul național de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, procedură care va fi elaborată de către ministerele Educației și Sănătății.
Pentru examenul național de Bacalaureat, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minim un profesor asistent. Toate comisiile implicate în organizarea Bacalaureatului au obligația să aplice întocmai toate procedurile referitoare la asigurarea securității igienico-sanitare a elevilor și a întregului personal implicat în desfășurarea examenului național de Bacalaureat.