spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTSalarii majorate pentru personalul contractual din Primăria Botoşani

Salarii majorate pentru personalul contractual din Primăria Botoşani

♦ Personalul contractual din Primăria Botoşani va benefica de o majorare salarială impusă de majorarea salariului minim pe economie
♦ Salariile celorlalţi funcţionari rămân la nivelul de anul trecut

Angajaţii Primăriei Botoşani care fac parte din personalul contractual vor primi salarii majorate, începând cu 1 iunie 2020. În şedinţa din 29 mai, consilierii municipali vor dezbate proiectul vizând modificarea hotărârii din 24 aprilie 2019 vizând stabilirea salariilor de bază aferente funcţiilor din familia ocupaţională „Administraţie” utilizate în cadrul Aparatului de specialitate al primarului municipiului şi serviciilor publice din cadrul Consiliului Municipal.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Prin hotărârea care va fi dezbătută săptămâna viitoare, se stabilesc salariile de bază aferente funcţiilor cu contract individual de muncă, respectiv paznic, pompier, guard, portar, bufetier, manipulant bunuri, curier, îngrijitor, muncitor necalificat.

Astfel, salariul de pază pentru paznic, pompier, guard, portar, bufetier, manipulant bunuri, curier, va fi între 2.455 de lei şi 3.059 de lei, în funcţie de gradaţie. Salariul îngrijitorului pleacă de la 2.288 de lei şi ajunge până la 3.059 de lei, tot în funcţie de gradaţie. Muncitorul necalificat va avea un salariu de bază între 2.247 de lei până la 2.787 de lei. Raportat la salariile actuale ale personalului contractual, majorarea care va fi aprobată este de până în 300 de lei.

În aprilie 2019, consilierii municipali au aprobat salariile din cadrul primăriei şi structurilor din subordinea Consiliului Municipal, singurele corecţii făcute atunci au fost cele pentru aducerea celor mai mici salarii la nivelul salariului minim pe economie, care în 2019 a fost de 2.080 de lei.

Majorarea salariului minim pe economie şi obligativitatea respectării acestuia a determinat ca salariul muncitorului necalificat să devină mai mare decât al altor categorii care în ierarhie au coeficient de ierarhizare mai mari (exemplu – îngrijitor, paznic, guard, bufetier). Din acest motiv se impune modificarea salariilor pentru cei cu contract individual de muncă”, se arată în raportul de specialitate care însoţeşte proiectul de hotărâre.

Salariile din primărie sunt foarte mari comparativ cu cele din mediul privat

În Primăria Botoşani sunt salarii extrem de ofertante, la care mulţi dintre angajaţii din mediul privat nici măcar nu îndrăznesc să viseze. Astfel, primarul Cătălin Flutur are o indemnizaţie brută de 18.720 lei (10.296 lei net), iar viceprimarii Cosmin Andrei şi Marian Murariu au câte 16.640 de lei brut (9.152 lei net). Fiecare consilier municipal are  o indemnizaţie brută lunară de 1.872 de lei, reprezentând 10% din indemnizaţia primarului.

Astfel, administratorul public are 14.800 de lei brut (8.140 de lei net), secretarul general al municipiului şi arhitectul şef au câte 11.970 de lei brut (6.584 lei net), directorul executiv 11.628 lei brut (6.396 lei net). Un şef de serviciu are un salariu de bază de 9.215 lei brut (5.069 lei net), în timp ce salariul de bază al unui şef de birou este de 8.854 de lei brut (4.870 de lei net). Muncitorii calificaţi au un salariu de bază de 3.411 lei brut (1877 de lei net), şoferii – 3.676 de lei brut (2.006 de lei net).

De menţionat este faptul că la salariile de bază aferente fiecărui angajat se adaugă 347 de lei brut lunar reprezentând alocaţia de hrană şi un spor de 15% pentru condiţii de muncă. Funcţionarii care fac parte din grupurile de implementare a proiectelor cu finanţare europeană primesc un plus de până la 50% din salariul de bază, în funcţie de orele suplimentare lucrate. Asemenea tuturor bugetarilor, angajaţii din primărie primesc şi vouchere de vacanţă.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
1.6 ° C
2.6 °
1.1 °
77 %
8.6kmh
72 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...