Numărul botoşănenilor care scapă de Covid19 creşte tot mai mult, de la o zi la alta, iar numărul vindecărilor zilnice îl depăşeşte pe cel al îmbolnăvirilor. Astfel, până ieri, potrivit datelor centralizate de către Direcţia de Sănătate Publică, la nivelul judeţului Botoşani, 694 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19, iar 415 au fost declarate vindecate. Cu alte cuvinte, 60% dintre bolnavi sunt deja vindecaţi, doar 279 de persoane mai fiind diagnosticate cu Covid19 la nivelul judeţului. Dintre botoşănenii testaţi pozitiv de la începutul epidemiei, 270 au fost cadre medicale, iar dintre acestea doar 59 mai sunt în prezent bolnave, 211 fiind declarate vindecate.
La ora actuală, în carantină instituţionalizată sunt 207 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul Covid – 19. Numărul botoşănenilor aflaţi în izolare la domiciliu este 1.321.
Totodată, până în prezent, 41 de botoşăneni infectaţi cu Covid au decedat.
Grupul de Comunicare Strategică a Guvernului României a anunţat că până ieri, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.585 de cazuri de persoane infectate cu virusul Covid19.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.581 au fost declarate vindecate şi externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 198 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Totodată, până la închiderea ediţiei, 1.151 de persoane diagnosticate cu infecţie cu Covid-19 au decedat în România.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 203 de pacienţi. Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 9.800 de persoane. Alte 39.614 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
TELEFOANE UTILE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE CORONAVIRUS
– Persoanele din municipiul Botoşani izolate la domiciliu care nu au aparţinători care să le asigure aprovizionarea cu alimente, medicamente şi bunuri – 0231/502200 sau 0372/316724.
– Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Botoşani: 0231/508.155
– Cazurile de persoane care încalcă izolarea sau carantina pot fi reclamate la 112
– Număr naţional Telverde informaţii despre coronavirus, nu pentru urgenţe – 0800.800.358
– Cadrele didactice, elevii, părinţii care doresc în această perioadă consiliere gratuită – 0771.141.767 şi 0771.141.750 (sau pot scrie specialiştilor la adresa de e-mail proactaedu@gmail.com)