Acum 30 de ani, pe 20 mai, zi numită Duminica Orbului, aveau loc primele alegeri libere din România, după o pauză de 50 de ani cauzată de comunism. Supuși unor operațiuni de intoxicare și manipulare fără precedent, și bucuroși că erau liberi, peste 90% din români au votat Ion Iliescu și FSN. Acele alegeri au stabilit drumul viitor al țării noastre, drum pe care ne aflăm azi și nu e foarte luminos.
Punctul 8 al declarației de la Timișoara – care fugărea din viața publică pe șefii comuniști și pe securiști – a fost respins de Iliescu și ai lui, iar comuniștii de rangul doi au preluat liniștiți puterea. Securiști tineri și ambițioși s-au angajat magazioneri sau subingineri prin diverse fabrici și au devenit brusc patroni multimilionari, viitorii capitaliști ai democrației originale românești.
Sistemul politic cretin cu vot pe liste, conducere ultracentralizată la partid și a țării, tot atunci s-a stabilit și nu s-a schimbat nimic, încă funcționează bine mersi.
Societatea a progresat însă. Au apărut semințele unei societății civile, cu membri care cer lucruri concrete și simplu de făcut. Deranjant pentru politicieni. Dacă vă aduceți aminte, Liviu Dragnea era mult mai furios pe ONG-uri decât pe partidele politice. Asta pentru că societatea civilă, lipsită de mizeria clasei politice, a atras o mulțime de persoane decente, oneste și foarte pricepute în meseria lor.
Oamenii s-au schimbat și ei, parcă în ciuda încremenirii clasei politice, iar asta a fost extrem de vizibil și în ultimele două luni. Prea ocupați să punem reflectoarele pe ce e rău în țară, nu am spus destul de clar că majoritatea românilor s-a comportat admirabil în această perioadă dificilă. Nu credeam, recunosc. Dar starea de fapt actuală, în această epidemie, nu se datorează guvernului, nici clasei politice. Și nici sistemului de sănătate, din contra, spitalele au fost principalele focare de Covid-19. Nu, se datorează oamenilor care au făcut ceea ce era necesar să se protejeze. Motivele și fricile deja nu mai contează.
Un al doilea semn de bine a fost solidaritatea extraordinară din ultimele două luni. Oamenii s-au mobilizat exemplar, aproape toată lumea a vrut să ajute, să facă ceva ca să ieșim cu bine din epidemia asta nenorocită. Nu știu dacă e de speriat, dar tot ar trebuie să îl pună pe gânduri pe un politician faptul că oamenii au început să lucreze împreună și să găsească soluții rapid. Soluții pe care statul nu le-a găsit nici acum.
Ce mai e de semnalat e că certurile politicienilor au fost privite în ultima vreme exact așa cum sunt. Niște fleacuri neimportante. Spun asta observând impactul declarațiilor unei tabere sau ale celeilalte, care a fost aproape inexistent. Și asta chiar m-ar îngrijora, dacă aș fi politician.
Eroarea clasei politice este că au continuat aceste certuri inutile și pe timpul epidemiei. Timp în care românii observau idiotizarea completă a aparatului de stat, continuarea de către liberali a practicilor pesediste, precum și bâlbâielile incoerente din partea opoziției.
Să fim bine înțeleși, guvernul Orban nu este vreo mare lumină. Dar venea după Viorica Dăncilă, deci știam că există și mai rău. Și încearcă să o scoată cumva la capăt.
La angajatul neamurilor liberale în locul celor pesediste mă așteptam. De aici avem incoerențele legislative, măsurile luate aiurea în lupta cu pandemia sau lipsa unui proiect economic concret. Pentru că nepoții, finii, cumnații angajați nu sunt specialiști. Sunt doar neamuri.
Însă achizițiile făcute pe timp de pandemie în condiții ciudate nu vor fi iertate, nici pentru liberali, nici pentru pesediști. Faptul că s-au aliniat mai toți la coadă, cu buzunarele deschise, a avut un impact ce nu poate fi trecut cu vederea. Dar asta înseamnă a guverna, în România. Să câștigi mulți bani. Restul nu mai contează.
Și s-ar putea, pentru liberali cel puțin, chiar să nu mai conteze. Pesediștii amenință acum cu moțiuni de cenzură, după ce văd că trece greul. Au hotărât că data alegerilor va fi stabilită de parlament, dar nu mai devreme de șase luni, ca să îi lase pe liberali să dea cu capul de ziduri cu criza economică și cu mărirea pensiilor. Și mai vor să decidă în parlament că mandatele aleșilor, locali sau naționali, să fie cinci ani, nu patru. E normal, cum să rămână fără slujbă în pandemie, cine dracu’ îi angajează.
Nu îi compătimesc deloc pe liberali. A fost alegerea lor să dea mâna cu PSD, pentru a nu lăsa noile partide să pătrundă în politică. Dacă vor pierde alegerile, va fi a doua întâmplare de acest gen, a mai fost episodul USL, care s-a soldat cu o victorie glorioasă a PSD în alegeri, în 2016. Poate a doua oară vor înțelege, vorba unui coleg ziarist, că istoria nu iartă proștii.
Românii încep să afle asta, pe pielea lor, la 30 de ani după 20 mai 1990. Mai rămâne doar să intre în politică, în toate partidele, și să îi trimită acasă pe cetățenii ăștia care ne-au condus 30 de ani. Că ar cam fi timpul.
