♦Municipalitatea botoşăneană a plătit pentru dezinfecţia scărilor de bloc 193.500 de lei. Potrivit reprezentanţilor primăriei, dezinfecţia s-a făcut conform Ordonanţei militare numărul 4, cerinţa fiind ca firma câştigătoare să execute această activitate în termen de cinci zile.
La licitaţie au participat Selenit Bihor, Urban Serv, Umar Botoşani şi Marc Total Cleaning Solutions Botoşani.
Preţul cel mai scăzut a fost hotărâtor în desemnarea câştigătorului, acesta fiind oferit de Selenit Bihor.
Un oficial din primărie a explicat că Urban Serv nu a avut certificarea de la DSP privind capacitatea de a presta acest serviciu şi nici personal calificat/atestat. Mai mult, substanţa ofertată de Urban Serv avea activitate bactericidă, nu virucidă, cum a solicitat primăria.
Întrebat de participarea la această licitaţie, Bogdan Buhăianu, director general al Urban Serv, a motivat că nu a avut suficient timp pentru a pregăti documentaţia aşa cum se cuvine.
„Primarul a semnat contractul cu societatea care va asigura efectuarea acestui serviciu, câştigătoarea unei proceduri transparente de licitaţie”, se arăta într-un comunicat transmis de biroul de presă al primăriei, la demararea acţiunii. Numai că, deşi firma din Bihor a câştigat licitaţia, de dezinfecţie s-au ocupat firmele Umar SRL şi Clean Force Technology, ca subcontractanţi.
Reprezentanţii primăriei nu au oferit informaţii în legătură cu suma încasată de fiecare firmă, făcând doar recomandarea de a fi consultat anunţul de pe SEAP.
Interesant este, însă, faptul că în spatele firmei Umar se află Constantin Luşneac, juristul Direcţiei de Sănătate Publică. Acesta a fondat firma în anul 2002, însă a ieşit fin firmă în 2009, lăsând-o, în acte, pe mâna Nicoletei-Violeta Lușneac. Deși acesta nu își mai trece de ani buni numele soției în declarația de avere, o declarație aflată pe site-ul ANI din 2008 confirmă că Nicoleta-Violeta Lușneac este chiar soția sa. Juristul DSP a negat că ar mai avea vreo legătură cu firma, dar a precizat că tot el a desemnat administratori. „Din punctul meu de vedere, eu nu mai am treabă cu firma aia de ani de zile. Nici soţia. Nu ea este administratorul. Noi avem alţi oameni care se ocupă de firmă. Noi de ani de zile nu ne mai ocupăm de firma aia. Numele ei doar apare acolo, dar în rest se poate demonstra prin toate documentele că noi nu avem nicio treabă cu firma. Soţia apare în acte, dar noi nu suntem. Este un alt administrator. Eu nici nu ştiu prea multe lucruri, că nu mai am treabă la firmă”, a spus Constantin Luşneac.
A două firmă implicată în procesul de dezinfecţie al Botoşaniului ar aparţine viceprimarului comunei Albeşti, Brăduţu Petru Braşoveanu.
Activitate monitorizată de Cosmin Andrei
Dezinfecţia scărilor de bloc a fost monitorizată de viceprimarul Cosmin Andrei. Edilul a spus că nu ştie cum au fost împărţiţi banii plătiţi de primărie între cele trei firme. „Am fost cu ei ca să verific cum s-a derulat acţiunea şi am confirmat că s-a făcut dezinfecţia în toate scările de bloc, până la etajele superioare. Am revenit acolo unde cetăţenii au spus că nu s-a făcut, dar, cel mai probabil, nu au văzut ei echipele acolo. Am notat scările de bloc de unde am primit reclamaţii şi am transmis firmei respective să revină şi au revenit, în prezenţa persoanelor care au făcut reclamaţia. Au fost trei – patru situaţii. Pentru ca reclamanţii să fie cu inima împăcată, am mai făcut o dată dezinfecţia pe acele scări”, a explicat Cosmin Andrei.