Peste 15 milioane de lei au intrat în conturile fermierilor botoșăneni în ultimele zile.
Potrivit directorului interimar al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Botoşani, Bogdan Cîmpanu, începând de pe 16 mai s-au autorizat la plată subvențiile din schemele privind sprijinul cuplat în sectorul vegetal din Campania 2019 pentru majoritatea fermierilor din județ. „Noi, la APIA Botoșani, am autorizat la plată 2.516 fermieri dintr-un total de 2.941 de solicitanți. Vorbim de peste 85% din volumul subvențiilor și de o sumă de 15.287.544,68 lei (n.r. – peste 3,2 milioane de euro, calculat la cursul BCE din 30 septembrie 2019 de 4,7496 lei pentru un euro, la care se fac plățile subvențiilor)”, a declarat Bogdan Cîmpanu (foto).
La nivel național, vorbim de aproape 30.500 de fermieri din sectorul vegetal, care au fost autorizaţi la plată cu o sumă 54,75 milioane de euro în prima zi. Numărul total al fermierilor beneficiari ai acestui sprijin este de 41.000.
Sumele aprobate de guvern pe fiecare cultură
Guvernul a aprobat pe 30 aprilie plafoanele alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2019, valoarea totală a sprijinului fiind de 85,5 milioane de euro, echivalentul a 406,12 milioane de lei.
Potrivit Ministerul Agriculturii, se plătesc următoarele subvenții pentru culturi: 212,88 euro/ha pentru soia; 94,67 euro/ha pentru lucernă; 118,05 euro/ha pentru mazăre boabe şi fasole boabe; 210,01 euro/ha pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră; 632 euro/ha pentru orez; 1.386,09 euro/ha pentru sămânţă de cartof;
829,34 euro/ha pentru sfeclă de zahăr; 528,94 euro/ha pentru hamei; 1.717,99 euro/ha pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp; 539,88 euro/ha pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp; 4.649,12 euro/ha pentru legume cultivate în sere şi solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză şi vinete pentru consum în stare proaspătă; 268,98 euro/ha pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireşe, vişine, caise şi zarzăre și 1.000 euro/ha pentru cartof timpuriu pentru industrializare.