În numărul din săptămâna trecută, arătam că Teișoara a intrat, la un moment dat, în proprietatea unui parvenit, abil afacerist, și menționam hotarele întinse ale satului, conform documentelor vremii. Din aceste documente, invocate de una sau alta dintre părţile împricinate, mai aflăm că Theodor Musteaţă (mai târziu ajuns şi stăpân sau arendaş al mai multor locuri şi sate răscumpărate de la Clirosul Bucovinei) avea în arendă Teişorii din anul 1793 („chir Theodor Mustaţă”, cum apare într-o mărturie hotarnică din 3 octombrie acelaşi an, în urma unei jalbe a egumenului Galatei), de atunci judecându-se necontenit cu stăpânii locurilor învecinate, în multe cazuri neprezentându-se la vadelele( termenele, n.ns.) convenite, dar reluând judecata ori de câte ori voia, cu o obstinaţie îndărătul căreia întrezărim un caracter puternic, o fire voluntară şi o influenţă sprijinită, fără doar şi poate, pe o avere ce trebuie să o presupunem ca fiind impresionantă. Lipsa de complexe a acestui personaj, a cărui avere se întemeia, presupunem în bună parte, pe speculaţiile imobiliare, se întrezăreşte fie şi din simpla lecturare a numelor celor care, stăpânind moşii megieşite celei a Teişorii, se vor judeca pentru pricini de hotar cu el: banul (la 10 noiembrie 1813), ulterior (martie 1821) spătarul Constantin Miclescu, stăpân peste Şarba şi Cerviceşti, din familia ce a dat Ţării Moldovei pe mitropoliţii Sofronie şi Calinic Miclescu, Vârnăveştii, hatmanul Emanoil Manu, logofătul Constantin (Costache) Balş, stolnicul Iordache Murguleţ, jitnicerul (în 1820 căminarul) Ştefan Gherghel, care stăpânea Brăeştii, Iordache Bucşinescu, stăpân la 1813 al moşiilor Cucorăni şi Loeşti. Într-un final însă, prin Anaforaua boierilor din Logofeţia cea Mare a Moldovei, din martie 1821, cea deja invocată de noi şi în care apar o sumedenie de informaţii şi referiri nu numai la Teişori, ci şi la alte sate învecinate, se dă dreptate stăpânilor moşiilor megieşite cu Teişoara lui Musteaţă, hotărâre poslăduită (transcrisă) la 5 noiembrie 1823 de către spătarul Constantin Miclescu.
Tenacele negustor nu se va împăca, nici de această dată, cu hotărârea care îl dezavantaja şi urmare probabilă a unor noi jalbe către domnie, aceasta îl orânduieşte ca hotarnic pe Andronache Donici. La 8 octombrie 1823, acesta scrie hatmanului Emanoil Manu şi celorlalţi boieri megieşi „ce să hotărăsc cu moşie Teişori”, chemându-i la faţa locului, pe ei sau pe vechilii lor, „spre a statornici pietrile”, după porunca „măriei sale lui vodă”. La 28 noiembrie acelaşi an, din Botoşani, Andronache Donici şi ceilalţi hotarnici trimit o anafora către domnul Ioan Sandu Sturdza voievod, arătând cercetarea ce au făcut-o la moşia Teişori, a mănăstirii Galata, „ce o are în ţinere de veci baronul Theodor Mustiaţă, în pricină cu megieşitele moşii Brăeşti, Pârsteşti, Popeni, Levârda, Dragomăneşti şi Costineşti, pentru călcare”. La 5 februarie 1824, vechil al lui Musteaţă pentru moşia Teişori era vornicul Alecu Callimach, din Stânceștii de lângă târg, din neamul ce dat Țării Moldovei patru domni și un mitropolit Salonicului!
În sfârşit, la 13 aprilie 1835, Teişorii erau în proprietatea comisului Alecu Ventura. La acea dată, hatmanul Emanoil Manu, fiind despăgubit de către moştenitorii baronului Theodor Musteaţă cu 300 de galbeni olandezi, din venitul moşiei Teişoara, declara că nu mai are nici o pretenţie asupra respectivului venit. Banii aceştia îi primise hatmanul din venitul locului ce îi fusese dăruit de către Sfântul Mormânt. În toate catagrafiile de până la 1835, Teişorii lui Musteaţă sunt menţionaţi în ocolul Câmpului, de la ţinutul Botoşani. În 1835, Teişorii din Vale se aflau în ocolul Târgului, alături de Odaia Cotârgaci, devenită mai târziu sat, pe unul din locurile vechi ale Teişorii.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
